Din 27 mai, chestorul Liviu Vasilescu este împuternicit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie, urmând ca, în termen de şase luni, Ministerul Afacerilor Interne să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei de director.
Se pare că după expirarea mandatului de împuternicit la şefia DGA a fostului şef al Poliţiei Romane, cel care şi-a dat demisia din funcţie după scandalul privind negocierea înmormântării interlopului Emi Pian, s-ar organiza un concurs pentru ocuparea acestui post.
Pe surse apar deja nume ale unor posibili candidaţi. Unul ar fi şeful IPJ Giurgiu, comisarul şef Cătălin Georgescu, iar cel de-al doilea ar fi comisarul Comisarul Victor Ivaşcu, adjunctul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.
Cine este şeful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu
Are 44 de ani şi, din 2018, conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu. Este din Ploieşti, Prahova, a absolvit Academia de Poliţie din Bucureşti, este căsătorit şi are doi copii, conform CV-ului postat pe site-ul inspectoratului.
Din 2002 şi-a început cariera la Giurgiu ca ofiţer specialist la Biroul de Cercetări penale de la poliţia municipiului, apoi a avansat ca şef al acestui serviciu. A mai fost şef al Arestului de la Giurgiu, apoi, din 2010, a fost adjunct al inspectorului şef al IPJ Giurgiu, a fost împuternicit câteva luni ca şef al IPJ Giurgiu, apoi a revenit pe funcţia de adjunct că, din 2018, să devină şeful acestei structuri.
Însă, pe mandatul său, Georgescu nu a dus lipsă de scandaluri, cel mai recent fiind înregistrat chiar la începutul acestui an, când depozitul de probe al IPJ a fost spart de hoţi. Camera de corpuri delicte a fost golită de bijuterii, haine contrafăcute, documente, unele probabil secrete, bani, confiscate de-a lungul timpului de poliţişti. În locul respectiv se aflau şi arme de foc, însă hoţii nu s-au atins de ele. Apoi au schimbat lacătul şi au plecat.
Furtul a fost descoperit pe 5 februarie 2021. Şi se pare că hoţii au lucrat nestingheriţi zeci de minute, mai ales că se presupune că jaful a fost dat într-o noapte când poliţia făcea razii printre infractori.
Lucian Bode a trimis corpul de control pentru a verifica cele întâmplate. Mai mulţi poliţişti au fost audiaţi în legătură cu acest jaf, însă nu se ştie ce s-a întâmplat mai departe.
În luna aprilie a anului trecut, IPJ Giurgiu a avut din nou un scandal, după ce şeful Poliţiei din Bolintin Vale l-a bătut pe un bărbat participant la o petrecere organizată în faţa curţii, în plină pandemie.
Un alt scandal la IPJ Giurgiu a fost în toamna anului trecut când la şefia Poliţiei Rutiere a fost numit un poliţist controversat, predecesorul său fiind tras pe linie moartă după ce nu a mai primit certificatul ORNIS.
Cine este comisarul Ivaşcu, un alt poliţist care visează la unul dintre cele mai importante structuri din MAI
Comisarul şef Victor Ştefan Ivaşcu este împuternicit, în acest moment, director general adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Se pare, însă, că este nimeni altul decât iubitul Ştefaniei Gabrielei Ferencz, secretarul general al MAI, iar aceasta l-ar fi ajutat să vină la şefia DGA, după ce a lucrat la Serviciile de Permise din Sibiu, Maramureş, apoi a ajuns adjunct al şefului Direcţiei Generale de Permise şi Înmatriculări de la Bucureşti.
De altfel comisarul Ivaşcu a fost trimis la Suceava, în decembrie 2020, pentru a coordona activitatea serviciului de permise de acolo, după ce structură a fost decapitată în urma scandalului privind activităţile de corupţie din acea instituţie.
Partenera sa de viaţă este cunoscută de unii drept „Blondă lui Boc”, de pe când fostul premier făcuse o adevărată pasiune pentru „Stefi”. Iar de alţii drept „doamnă colonel”, pentru cariera explozivă a celei care a fost şefa de cabinet parlamentar la doar 25 de ani, conform informaţiile publicate de cotidianul Naţional. După care a devenit şefa Serviciului Patrimoniului din Primăria Cluj – Napoca şi şefa de cabinet a premierului Boc.
Chestorul Liviu Vasilescu, fostul şef al Poliţiei Romane, care şi-a dat demisia după scandalul înmormântării interlopului Emi Pian, este al noulea şef al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Instituţia a fost înfiinţată în urmă cu 16 ani şi este considerată o structură de elită pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.
Sursa: ziare.com
Post your comments