„Mă, dacă voi ăştia mai tineri nu înţelegeţi că trebuie să dăm o nouă şansă oraşului acesta, să-l deschidem către investitori, să găsim soluţii să facem locuri de muncă, atunci cine vreţi să înţeleagă?
Chiar vrei să stăm aşa nepăsători, viaţa să treacă pe lângă noi şi să trăim cum am trăit în ultimii ani? Deschide ochii, că începând de mâine un ciclu se va încheia în oraşul ăsta şi un altul va începe!”
Îmi amintesc foarte bine această ultimă discuţie a mea telefonică, de aproximativ o oră, cu deputatul Nicolae Florian, dialog purtat în seara de 9 iunie 2012, cu doar câteva ore înainte de alegerile locale. Pe colega mea, Cristina, o ştie încă de când ea era doar un copil, astfel încât am hotărât împreună să-i lansăm provocarea deputatului Nicolae Florian la un interviu sincer, deschis, despre Giurgiu şi giurgiuveni. Am fost plăcut surprinși să constatăm că, în modul cel mai firesc, discuţia a continuat ca şi cum nu a fost întreruptă niciodată: aceeaşi preocupare către investiţii şi locuri de muncă:
Reporter: În calitate de giurgiuvean şi de deputat de Giurgiu, cum vedeţi modul în care s-a dezvoltat din punct de vedere economic şi social municipiul Giurgiu în ultimii doi ani?
Nicolae Florian: În primul rând municipiul Giurgiu este foarte interesat de atragerea de fonduri europene. Este un lucru lăudabil, dar în municipiul Giurgiu trebuie să se revină la conducere aceia cu mâna de fier, aşa cum făcea primarul Lucian Iliescu, în primul rând pentru bună administrare şi gospodărire a oraşului şi curăţenia în oraş. Nu ne trebuie doar stare de disciplină avansată ci şi atenţie pentru cei aflaţi în nevoie pentru că foarte mulţi giurgiuveni nu au locuri de muncă. Acestea să fie priorităţile, atragerea de fonduri europene pentru crearea de locuri de muncă.
În al doilea rând, starea de curăţenie a oraşului nu este aceea pe care ne-o dorim cu toţii. Acesta ar fi un dezavantaj al primarului. Ca un lucru pozitiv este faptul că primăria nu mai este o instituţie închisă. Dacă dorim să intrăm la primărie, putem să intrăm pe uşa din faţă. Aceasta dovedeşte că primăria şi-a deschis porţile către cetăţeni, însă trebuie să devenim puţin mai activi şi mai alerți în rezolvarea problemelor de curăţenie şi de bună administrare, inclusiv a zonelor periferice, aşa cum le numeau unii reprezentanţi ai primăriei. Zona periferică fiind, în opinia lor, strada Tineretului. Cartierul Tineretului nu este zona periferică, este o zonă de interes deosebit pentru Giurgiu şi giurgiuveni. Dacă nu suntem atenţi la nevoile oamenilor care au nevoie de un loc de muncă pentru a câştiga un ban cinstit, vom ajunge într-o situaţie deosebită în care starea de disciplină, de convieţuire normală, poate să degenereze în conflicte, pentru că oamenii nu mai au ce să mănânce şi nu mai au cu ce să se întreţină.
Reporter: Aţi participat la numeroase întâlniri cu potenţiali investitori. Din informaţiile pe care le aveţi, câte discuţii cu aceştia s-au concretizat?
Nicolae Florian: Eu ştiu că au venit foarte mulţi potenţiali investitori, nu ştiu câţi au rămas. Cei care au venit la mine la cabinet, i-am îndrumat pentru discuţii mai concrete către autorităţile locale şi judeţene. Nu i-am ţinut pentru mine, deoarece nu aveam calitatea procesuală legală, să le pot rezolva problemele legate de dezvoltarea unei investiţii în Giurgiu. Însă nu pot să nu observ că nu sunt 7 mii de locuri de muncă create în Giurgiu, în ultimii doi ani, nu are cum să fie aşa, cu toate că ar fi lăudabil. Trebuie să ne uităm la veniturile pe care le realizează autorităţile locale, din plata impozitelor pe salarii. Nu au crescut cu suma care ar rezulta din înmulţirea a 7 mii de locuri de muncă cu un impozit, aşa minim, de 2 milioane.
Reporter: Aceasta este situaţia prezentată de către primarul Nicolae Barbu. Cum puteţi demonstra că nu este reală, că nu au fost create 7 mii de locuri de muncă în ultimii doi ani?
Nicolae Florian: Este o demonstraţie simplă. Dacă ai creat 7 mii de locuri de muncă, însemna că a crescut suma încasată pe impozitul pe salariu în Giurgiu cu 7 mii înmulţit cu 200 de lei pe om, minim. Acum, odată cu creşterea salariului minim, acest impozit a crescut. Dacă aceste venituri există, atunci putem spune că avem 7 mii de locuri de muncă în plus.
Eu cred că este o eroare provenind din evidenţele ITM-ului, pentru că cifrele iniţiale au fost obţinute în perioada în care această instituţie tocmai îşi modifica baza de date. Eu nu cred în aceste cifre, dacă ar fi aşa ar fi lăudabil. Nu cred, pentru că nu se vede nici în rândul cetăţenilor, gândiţi-vă ce ar însemna 7 mii de locuri de muncă nou create, în condiţiile în care în Giurgiu sunt vreo 20 de mii de angajaţi. Adică să avem o creştere mai mare de 30%. Se cunoştea în oraş.
Reporter: Dacă tot vorbim despre noi locuri de muncă, din 2012 până în prezent grupul de firme pe care l-aţi patronat, câte noi locuri de muncă a creat?
Nicolae Florian: Noi am rămas la 1600 de salariaţi, dar la nivelul oraşului Giurgiu am scăzut cu 40%. Giurgiuvenii noştrii lucrează în alte obiective dar, în oraşul Giurgiu, grupul de firme Nova Force aproape că nu mai există. Nu ştiu de ce. Probabil, dintr-o conservare a intereselor altora.
Reporter: Ca giurgiuvean, vedeţi o direcţie de dezvoltare spre care se îndreaptă în prezent oraşul?
Nicolae Florian: Sigur că văd, trebuie să acţionăm unitar atât autorităţile locale cât şi parlamentarii de Giurgiu, pentru susţinerea proiectelor municipiului şi judeţului în fata reprezentanţilor guvernului. Trebuie să luăm exemplul judeţelor unde PSD-ul este forţa politică numărul unu şi ştie să aibă iniţiative pentru scrierea de proiecte şi pentru susţinerea lor. Noi abia am început de un an de zile să ne gândim că trebuie să facem proiecte şi nu ştiu în ce fază a implementării proiectelor suntem, pentru că autoritatea locală uita că are şi un deputat PSD, Nicolae Florian. Eu sunt deschis pentru a sprijini orice iniţiativă, cu toată buna credinţă.
Post your comments