Caravana „Poftă de Carte” a ajuns la final

16522789_10206411261159997_414795578_n

Consiliul Judeţean Giurgiu a găzduit vineri, 3 februarie, o conferinţă în care au fost prezentate rezultatele obţinute în judeţul nostru, după activităţile desfăşurate în cadrul Caravanei „Poftă de Carte”, organizată de Asociaţia Ovidiu Ro, în parteneriat cu autorităţile judeţene.
La conferinţa de vineri au participat preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, manageri publici în cadrul Consiliului, Mihaela Cristea şi Cristina Ingeaua, şeful Inspectoratului Şcolar Giurgiu, Gigi Oprişan, dar şi alţi reprezentanţi ai IŞJ, cei ai unor unităţi de învăţământ din judeţ, cât şi reprezentanţi ai Asociaţiei Ovidiu Ro.

16521570_10206411261239999_2008409316_n
„Consiliul Judeţean a participat activ în această perioadă la acţiunile din cadrul Caravanei Poftă de Carte. Am avut cinci comune în care au fost desfăşurate sesiunile de citit şi de informare, dar noi ne dorim să extindem acest program. Ne dorim să fie incluşi cât mai mulţi copii din cât mai multe comune, mai ales că acest program desfăşurat de dumneavoastră este cuprins în Strategia de Dezvoltare a judeţului pentru perioada 2014-2020”, a declarat Marian Mina.

Reprezentant al Asociaţiei Ovidiu Ro Larisa Dumitru a prezentat programul Caravana „Poftă de Carte” iar directorul de programe al Asociaţiei, Elena Mocăniţă, a vorbit despre concluziile trase în urma activităţilor de la Giurgiu.

16506862_10206411261199998_1488679529_n
Astfel, în perioada 30 ianuarie- 3 februarie, 257 de copii giurgiuveni de vârstă preşcolară au participat la sesiunile de citit interactiv din cărţi uriaşe şi au primit câte o carte ilustrată după lecţia-degustare desfăşurată în grădiniţele din Vărăşti, Gostinari, Letca Nouă, Ghimpaţi şi Găiseni.
„Cele cinci comunităţi au fost selectate cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populaţiei preşcolare, rata de marginalizare şi gradul de cuprindere a copiilor defavorizaţi în învăţământul preşcolar”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor Caravanei „Poftă de Carte”.


Publicat  :  februarie 6, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare