Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar cei mici îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun. Anul acesta, Moşul a fost generos cu copiii din comuna Adunaţii Copăceni, primarul Daniel Cezar Rusu, cu ajutorul sponsorilor locali, oferind daruri de Crăciun tuturor copiilor din comună.
După ce marţi, 20 decembrie, 50 de copii din comuna Adunaţii Copăceni au primit cadouri din partea Fundaţiei ” Noi”, miercuri, 21 decembrie, toţi şcolarii, preşcolarii şi cadrele didactice din localitate au primit daruri din partea companiei TSV şi primarul Daniel Cezar Rusu:
” Ca în fiecare an, cu ajutorul companiei TSV, astăzi am împărțit cadouri tuturor copiilor și cadrelor didactice din toate grădinițele și școlile de pe raza comunei noastre. Cu această ocazie, transmitem tuturor urarea Crăciun fericit și ne rugăm Bunului Dumnezeu să aducă fiecăruia în parte liniște, pace și Sărbători cu bine!
Mulțumim încă o dată firmei TSV, companie 100% românească, companie care a fost preocupată în permanență de nevoile românilor. „, a scris edilul comunei Adunaţii Copăceni pe pagina personală de socializare.
Cadouri de Crăciun pentru copiii din comuna Adunaţii Copăceni
Publicat
: decembrie 21, 2022

Citește și …
Program bogat la Teatrul „Tudor Vianu” în luna noiembrie: Comedii, clasici și spectacole pentru cei mici
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: program noiembrie 2026, teatrul tudor vianuLuna noiembrie aduce o ofertă teatrală diversificată pe scenele Teatrului „Tudor Vianu”, acoperind o gamă largă de preferințe, de la comedii romantice și capodopere ale dramaturgiei universale, până la spectacole dedicate copiilor. Iată programul complet al reprezentațiilor programate în perioada următoare: 10 Noiembrie, ora 19:00 (Sala Dem Rădulescu) – Jocul de-a vacanța O adaptare a […]
Read More-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie







Post your comments