” Blestemul” şefilor de la permise auto Giurgiu

1

Judecătorii Secţiei a II-a penală din cadrul Curţii de Apel Bucureşti se vor pronunţa mâine, 25 septembrie, în dosarul în care Mihail Predescu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Giurgiu, a fost condamnat de către Tribunalul Giurgiu la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Predescu a fost judecat şi condamnat în 2017 pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuă.z
În urmă cu 6 zile, comisarul şef Mitică Văduvă, cel care i-a urmat lui Predescu la conducerea SPCRPCIV, a fost reţinut pentru aceleaşi fapte: trafic de influenţă şi luare de mită.
” Şeful de la serviciul permise auto Giurgiu, săltat de DNA „, era titlul din presa naţională în anul 2016. Sunt mulţi care spun că, în urmă cu 3 ani, Văduva a fost cel care l-a” înfundat” pe Predescu. Acum istoria se repetă.
La permise auto Giurgiu şefii s-au schimbat, personalul s-a modificat, doar năravurile şi preţurile au rămas aceleaşi.
„Procurorii anticorupţie îl acuză că, în perioada 5 noiembrie – 14 decembrie 2015, în calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisarul-şef şi şef al serviciului respectiv, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunţător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine.
La 22 decembrie 2015, Predescu a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane. În iulie 2016, el a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă alţi examinatori, subordonaţi ai săi, în acest scop. La 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiaşi instructor auto”– sunt doar câteva dintre faptele de care Predescu a fost acuzat.
” În dimineaţa zilei de 12.06.2019, înainte de a începe proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea examenului de conducere, numitul Văduva Mitică, comisar şef… a fost ajutat de către numitul G.G să ia suma de 300 de euro, pentru a promova în aceeaşi zi, la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, o candidată identificată în persoana numitei
B.D”– extras din dosarul comisarului şef Mitică Văduva.
Corupţie la nivelul serviciul de permise auto din Giurgiu este de mulţi ani. Giurgiuvenii ştiau foarte bine ce se întâmplă. Sunt zeci de persoane din toată ţara care şi-au făcut mutaţie pe Giurgiu pentru obţinerea permisului de conducere. În judeţul Giurgiu, permisul a fost de mai mulţi ani un produs tranzacţionat ca la piaţă.
A specula politic cele întâmplate, este cea mai mare greşeală, transferând vina de la cei care sunt cu adevărat implicaţi. Ce s-a întâmplat la Giurgiu este un fenomen care a fost întâlnit în mai multe localităţi din ţară, cel mai elocvent la Piteşti.
PS: Mulţi cititori ne-au întrebat cine l-a ajutat pe fostul ” tinichigiu” auto Mitică Văduvă să devină poliţist.Au fost diverse speculaţii pe această temă.
Sursele noastre spun că Văduva a ajuns în poliţie cu sprijinul fostului procuror militar Nicolae Coteanu, fiind răsplătit pentru pentru acoperirea unui accident auto în care fostul procuror ar fi fost implicat în urmă cu mai mulţi ani.


Publicat  :  septembrie 24, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare