Biserica din Letca Noua, cu hramul Maicii Domnului, este un loc de referinţă pentru judeţul Giurgiu.La 3 noiembrie 2002, icoana Maicii Domnului, care este acum în naosul bisericii, a început să izvorască mir. A devenit astfel un loc important de pelerinaj pentru credincioşii din toată ţara.
În urmă cu două luni, locuitorii din comună au aflat consternaţi ca biserica lor a fost transformată în schit de măicuţe, fără ca nimeni să-i întrebe.
Enoriaşii sunt revoltaţi şi urmează să vină în audienţă la conducerea Episcopiei Giurgiu:”Prin luna septembrie, ne-am trezit cu două călugăriţe zăpăcite, care ne-au spus că biserica noastră nu mai este biserica, a devenit schit. Comunitatea a fost pusă în faţa faptului împlinit, nimeni nu ne-a întrebat dacă dorim acest lucru. Acum am auzit, că nu vom mai avea preot, ci călugăr. Este ceva revoltător şi nu vom tolera acest lucru. Biserica este a comunităţii, nu a Episcopie Giurgiu. Nu dorim măicuţe şi călugări, ne vrem biserica aşa cum a fost ea din strămoşi”.
Pentru calmarea spiritelor, slujbele sunt încă săvârşite de către preotul Edmond Popa. Enoriaşii din Letca Noua nu ştiu însă cât va mai dura această situaţie.
Biserica din Letca Noua a fost transformată în schit, localnicii sunt revoltaţi
Publicat
: noiembrie 25, 2015

Citește și …
-
-
-
-
Reacția AUR Giurgiu după demisia lui Bogdan Bratu ( Beche)
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
Şezătoarea ca altădată în comuna Schitu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Reacția AUR Giurgiu după demisia lui Bogdan Bratu ( Beche)
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse: trafic deschis în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, trafic sarbatoriÎn urma unei informări oficiale transmise de autoritățile bulgare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu aduce la cunoștința participanților la trafic faptul că, circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi reluată în ambele sensuri, în perioada 9-14 aprilie 2026. Astfel, în data de 9 aprilie 2026, după încheierea lucrărilor programate din acea zi, […]
Read More









Post your comments