Constantin Basangiac, preşedintele organizaţiei judeţene ALDE şi Alexandru Vladu, preşedintele organizaţiei municipale şi candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului Giurgiu, au susţinut astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat stadiul reorganizării filialei locale ALDE şi proiectele electorale pentru perioada următoare.
„Stăm destul de bine în ceea ce priveşte organizaţia judeţeană şi foarte bine în ceea ce priveşte organizaţia municipală. Am reuşit să pune bazele a 23 de organizaţii locale. În multe localităţi avem candidaţi puternici, tocmai de aceea suntem siguri că vom obţine un scor bun la alegerile locale din acest an.
Nu va ascundem faptul că am avut câteva discuţii cu PSD-ul în vederea unei posibile alianţe pe plan judeţean, în acest moment lucrurile bat pasul pe loc, mai ales după ce s-a anunţat candidatul PSD la primăria Giurgiu. La acest moment consider că noi trebuie să mergem singuri în alegeri. Astăzi am avut o şedinţă în care majoritatea membrilor au considerat că aceasta ar fi cea mai bună decizie.
Candidatul ALDE pentru funcţia de primar al municipiul Giurgiu este Alexandru Vladu, iar, dacă nu ajunge la o înţelegere cu PSD-ul pentru o alianţă în plan local, eu voi candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean”, a declarat Constantin Basangiac, preşedintele organizaţiei judeţene ALDE.
” Peste 600 de persoane, care nu au fost în partid până acum, au venit în ultima vreme la organizaţia municipală ALDE. Cu siguranţă în perioada următoare şi alţi giurgiuveni de valoare se vor alătura echipei ALDE Giurgiu. Munca pe care eu am depus-o timp de 8 ani de zile în municipiul Giurgiu a dat roade şi va da roade în continuare.
Nu vă aşteptaţi să spun că eu voi fi câştigătorul competiţiei pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu, dar şanse reale avem toţi cei 4 candidaţi la primărie „ , a completat Alexandru Vladu, candidatul ALDE pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu.
Post your comments