Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu: Necesitatea utilizării Spațiului Privat Virtual

Directia-generala-a-finantelor_1

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, informează contribuabilii că începând cu data de 01.03.2022, transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent se va face, exclusiv, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV).

În situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.

Recomandăm astfel contribuabililor, să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual până la data de 01.03.2022, prin accesarea https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/|servicii online/inreg inrol pf pj spv, sau prin intermediul site-ului www.anaf.ro Secțiunea ,,Spațiul Privat Virtual”,Rubrica “Înregistrare

Utilizatori Persoane Fizice și Juridice” cu ajutorul:

unui user și a unei parole pentru persoane fizice;

– cu certificate calificate pentru persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică;

Contribuabilii persoane fizice care doresc să se înregistreze în SPV fără a se deplasa la sediul organului fiscal au posibilitatea de a se programa online pentru efectuarea identificării de la distanță de către organul fiscal prin intermediul unei sesiuni video(identificare vizuală online – prin intermediul aplicatiei Zoom) caz în care, în cererea de înregistrare în SPV, se exercită această opțiune în câmpul ,,Tipul de aprobare”.

Reamintim contribuabililor:

– serviciul on-line SPV este un serviciu facil, oferit gratuit, disponibil 24h/24h, 7zile/7zile, care pune la dispozitia contribuabililor acte administrative, precum și alte documente, emise automat sau la cerere;

documentele comunicate prin SPV au aceeași putere juridică cu cele comunicate prin poștă, prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului sau prin ridicare de la sediul organului fiscal.

Informații suplimentare se pot obține:

prin intermediul ,,Formularului Unic de Contact aferent link-ului: https://www.anaf.ro/asistpublic/ ;

– telefonic , apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.


Publicat  :  februarie 8, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare