Fundaţia „Sfânta Maria” ce găzduieşte în prezent într-unul dintre pavilioanele dezafectate ale fostului Spital de boli infecţioase de la Singureni 13 persoane cu dizabilităţi, este proiectul de suflet al medicului Paul Marinescu.
De-a lungul anilor, în tot acest proiect ambiţios i-a fost alături familia lui Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu.
Aşa cum deja a devenit o tradiţie în ultimii ani, joi 17 decembrie, familia Corbea a organizat cel mai frumos moment de sfârşit de an, pentru cei instituţionalizaţi în centrul de la Singureni.
A fost o acţiune de binefacere, înfăptuită în numele familiei Corbea: Cătălin, Maria, Virgil şi Ionuţ, ce a oferit atâtea clipe de bucurie pentru tinerii de aici.
Încă de la primele ore ale dimineţii, un porc de 150 de kg a fost sacrificat şi pregătit chiar în faţa copiilor. A urmat pomana porcului, o masă festivă, încheiată cu servirea de gogoşi calde şi oferirea de cadouri pentru toţi copiii din centru.
Vădit emoţionată, Maria Corbea a fost în centrul atenţiei tuturor.Cu modestie, a declarat că susţine acest proiect cu mare bucurie:„Ne face o mare plăcere să ajutăm aceşti oameni, o facem cu tot sufletul. Am simţit ca cei de aici au nevoie, în primul rând, de afecţiune. Le promit că o să vin mult mai des, o să fim mereu lângă ei. Avem un mare respect pentru doctorul Paul Marinescu care, din banii săi, duce mai departe acest proiect.
Este o onoare pentru noi că am putut astăzi să oferim câteva clipe de bucurie pentru aceşti oameni. Dincolo de cadourile primite, am simţit astăzi ca cei de aici simt necesitatea să aibă oameni în jurul lor, să li se ofere atenţie. Familia Corbea o să fie lângă ei în continuare”.
A fost o zi fericită pentru cei de la Singureni.„Maria.. Maria, eu îmi doresc ca Moşul să îmi aducă o muzicuţă. Un tir şi un robot mare. Multe jucării, asta ne dorim.”– familia Corbea le-a oferit magia sărbătorilor de iarnă, unor copii „mari”.
Post your comments