Gigi Ştefan, preşedintele PNL Giurgiu şi candidatul partidului pentru Camera Deputaţilor, a atacat în ultima conferinţa de presă intenţia conducerii primăriei de a efectua disponibilizări în rândul angajaţilor Poliţiei Locale.
Gigi Ştefan spune că acestă propunere a executivului primăriei este una inumană, iar consilierii PNL nu vor susţine proiectul de hotărâre:
„Înţeleg că urmează o hotărâre de Consiliul Local referitoare la nişte disponibilizări. Este vorba despre vechea problemă a Poliţiei Locale. Consilierii locali PNL nu sunt de acord cu această hotărâre. Ne opunem total. Vin sărbătorile, nu este uman, nu este normal să laşi oamenii pe drumuri. Primăria nu vine cu un program alternativ, prin care, cei disponibilizaţi, să beneficieze de noi locuri de muncă.
Este şi a treia problemă: nu accept că oamenii să piardă vreun leu la salariu. Dacă urmează să se încerce trecerea lor pe o altă treaptă, nu vom fi de acord. Sunt oameni care au dat examen. Recomandarea mea către primar este: să nu ne batem joc de oameni”, a mai declarat liderul PNL Giurgiu.
Post your comments