Câteva mii de persoane au venit joi dimineaţa în Piaţa Tricolorului, pentru a participa la manifestările organizate de către municipalitate cu ocazia Zilei Naţionale. A fost o zi frumoasă, colorată de mulţimea de copii care au venit pentru a privi parada militară.
După slujba religioasă şi depunerile de coroane ce au avut loc la biserica ” Eroilor” oficialităţile s-au deplasat în fata primăriei. Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean, a făcut apel la unitatea tuturor giurgiuvenilor, indiferent de simpatiile politice:
„Decembrie este sărbătoarea noastră de suflet, este o zi sfântă care vine imediat după sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul spiritual al românilor.
În aceste momente trebuie să privim cu recunoștință spre trecut, la jertfa strămoşilor noştri de acum 98 de ani pentru a realiza Unirea tuturor românilor și să le aducem un omagiu!
De aceea, cu prilejul acestei sărbători, orice dispută, conflict şi tensiune de orice fel trebuie să înceteze, lăsând să primeze încrederea, bunătatea, speranţa şi bucuria de a fi român.
Astăzi e ziua tuturor românilor, este ziua în care ne amintim că suntem cu toţii fraţi şi fii ai aceluiaşi Dumnezeu. Să fim mai buni, mai toleranţi, să revenim la înaltul ideal – fraternitatea şi iubirea necondiţionată, să fim conştienţi că fiecare dintre noi avem o misiune în această existenţă şi să ne urmăm visul! Să facem ca strămoşii noştri să fie mândri de noi!
De-a lungul secolelor, am demonstrat că suntem puternici, că suntem uniţi şi că putem învinge orice obstacol. Suntem un popor de învingători – trebuie doar să privim în noi înşine că să redescoperim acest lucru!”
A fost o sărbătoare reuşită, în care toţi cei care au fost implicaţi şi-au facut „lecţiile” foarte bine.
Post your comments