În cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni, 17 octombrie, organizaţia judeţeană ALDE Giurgiu, a fost prezentată lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare.
Toma Petcu şi Vasile Mustăţea deschid listele pentru Camera Deputaţilor şi Senat, locuri considerate, relativ, eligibile.
Pentru Camera Deputaţilor, ALDE Giurgiu îi propune pe Vasile Guşatu, Alexandru Vladu, Ionel Muscalu, Tiberiu Demeter şi Silviu Dumitrescu.
La Senat, candidaţii sunt Vasile Mustăţea, Mariana Iancu, Ovidiu Andrei şi Vasile Andronache.
Dincolo de o rezervă, mai mult decât generală, faţă de candidatura Marianei Iancu, un fel de ” spam ” local, atât Vasile Guşatu, cât şi Silviu Dumitrescu au reuşit să surprindă plăcut, prin sinceritatea declaraţiilor:
” Sunt din luna mai membru ALDE.M-am înscris în această cursă electorală, cu o oarecare jenă. Nu am experienţă politică necesară, dar conduita şi experienţa mea, pot fi necesare partidului”, spune Vasile Guşatu
” Sunt un tip realist, şansele de a intra în parlament sunt foarte mici. Este, însă, o onoare să particip la această competiţie”, este declaraţia lui Silviu Dumitrescu.
Este un alt mod de a face politică acel „nou”tip de om politic pe care îl propune ALDE Giurgiu.
Candidaţii ALDE Giurgiu pentru parlamentare
Publicat
: octombrie 18, 2016

Citește și …
Atenție! SMS-uri false privind amenzi de parcare în Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: amenzi parcare, giurgiu, SMS-uri falsePrimăria Municipiului Giurgiu și societatea Giurgiu Construcții Edilitare S.R.L. informează cetățenii că, în ultima perioadă, au fost semnalate mesaje SMS prin care destinatarii sunt informați în mod fals cu privire la existența unor amenzi sau sume de plată pentru parcare, mesajele conținând și linkuri pentru efectuarea plății. Mesaje neoficiale: Aceste SMS-uri NU sunt transmise de […]
Read More







Post your comments