Lucica Moldoveanu (Blaga) şi-a depus dosarul de candidat pentru funcţia de primar al comunei Găujani

lu (3)

Miercuri, 20 aprilie, Lucica Moldoveanu (Blaga) a devenit oficial candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Găujani.În jurul orei 13, aceasta a mers la Biroul electoral de circumscripţie comunală Găujani unde şi-a înregistrat dosarul, care a fost depus apoi la Judecătoria Giurgiu pentru validare.
Alături de Lucica Moldoveanu (Blaga) s-au aflat candidaţii pentru funcţia de consilier local şi vicepreşedintele PNL Dumitru Gavrilă.

lu
Vizibil emoţionată, aceasta ne-a declarat:
„Este un moment important pentru mine, după 4 ani revin la primăria Găujani. Astăzi, doar pentru a-mi înregistra candidatura. Din iunie, pentru a schimba faţa comunei şi a îmbunătăţii viaţa oamenilor din Găujani.
Toată lumea ştie că sunt o persoană ambiţioasa şi când îmi propun ceva merg până la capăt.
Mi-am propus ca oamenii din Găujani să trăiască mai bine, să ne putem mândri când spunem că locuim în Găujani. Şi asta voi face”!

lu (2)
Candidatul PNL ne-a dezvăluit câteva dintre obiectivele pe care şi le-a propus pentru următorii patru ani:

– Înfiinţarea în cadrul primăriei a unui serviciu de Gospodărie Comunală, pentru întreţinerea şi amenajarea domeniului public. Vor fi create astfel 10 locuri de muncă.
– Reînfiinţarea Şcolii Generale din satul Pietrișu.
– Angajarea în cadrul primăriei de tineri specialişti pentru accesarea de fonduri europene.
– Introducerea unui sistem de monitorizare video a localităţii, pentru scăderea infracţionalităţii şi siguranţa locuitorilor.
– Reînfiinţarea echipei de fotbal locală şi amenajarea un stadion modern pentru aceasta.
– Constituirea în comuna Găujani a unui punct de lucru pentru Pompieri şi SMURD.


Publicat  :  aprilie 21, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare