Odată cu apropierea alegerilor locale, o nouă metodă de înşelăciune a început să circule în judeţul Giurgiu, „victimele” alese fiind primarii în funcţie şi principalii lor contracandidaţi.
Metodă este una simplă: aceştia sunt sunaţi de către persoane care se recomanda ca sunt jurnalişti din presa naţională, numele cele mai uzitate fiind „Adevărul” s-au „România Liberă”. Spun că au primit la redacţie mai multe reclamaţii privind presupuse ilegalităţi care pot fi dovedite prin acte, filmări, fotografii etc. Deoarece consideră că probele nu sunt relevante, se arată dispuşi, contra unei sume de bani, să treacă cu vederea sesizarea primită. Infractorii programează o întâlnire în Bucureşti şi le cer politicienilor să vină neînsoţiţi. În caz contrar, întreaga înţelegere cade.
Până în prezent, nu au reuşit să aibă succes, deoarece numele prezentate au fost verificate la redacţia ziarului din partea căruia s-au recomandat, precum şi numerele de telefon după care au sunat. Acestea s-au dovedit a fi cartele telefonice, cumpărate doar cu o zi înainte de efectuarea apelului telefonic.
Cu siguranţa, vor mai fi destule astfel de încercări de înşelăciune în perioada următoare.
Metoda nu este una nouă, a mai fost utilizată şi la alegerile locale din 2012. Acum a fost doar îmbunătăţită. În 2012, sunt foarte mulţi candidaţi care au plătit sume importante de bani, către o aşa zisă jurnalistă din Giurgiu, persoană cunoscută în oraş, ce consiliază mai mulţi politicieni, în acest moment. Mesajele de şantaj şi ameninţările pe care aceştia le-au primit, au rămas încă în memoria telefonului.
O nouă metodă de înşelăciune a apărut în Giurgiu. Vizaţi sunt politicienii!
Publicat
: martie 17, 2016

Citește și …
Alexandru Păun, primarul comunei Joița: O comunitate puternică este aceea care are grijă de seniorii săi
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Alexandru Păun, Demnitate la vârsta a treia, primar JoitaGrija față de persoanele vârstnice înseamnă respect, responsabilitate și implicare. Ne dorim ca seniorii din comunitatea noastră să beneficieze de sprijinul de care au nevoie pentru a trăi în siguranță, cu demnitate și o calitate a vieții cât mai bună. În acest sens, Comuna Joița este partener în proiectul „Demnitate la vârsta a treia – […]
Read More-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Cât tupeu să ai, Ilie Bolojan, ca, după ce ai fost DEMIS de Parlament, după ce ai SĂRĂCIT România, să te comporți în continuare ca și cum ţara asta ar fi moșia ta? Ieși odată din cămara în care nu doar că n-ai aprins nicio lumină, ci ai plecat și cu becul!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -








Post your comments