„Dacă nu putem să schimbăm partidul, măcar să-i dăm foc”, pare a fi deviza celor doi copreşedinţi de la PNL Giurgiu!

penele

Istoria ne arată că marii arivişti şi-au început cariera politică trecând prin trei etape succesive: împrietenirea cu principalii adversari, înlăturarea lor discretă cu mănuşi de catifea, iar, în final, eliminarea lor definitivă cu mănuşi de box şi cu şuturi în spate. Sau cu rupere de glezne, după cum declară liderul PNL Gigi Ştefan.

„Începând de astăzi, politica PNL în Giurgiu o fac eu şi Dumitru Beianu, alături de preşedintele de la municipiu, Nicolae Florian. Oricine întreprinde acţiuni împotriva partidului va fi exclus. Începând de astăzi, oricine va mai face joc de glezne, va rămâne fără glezne”, este declaraţia halucinantă a copreşedintelui PNL Gheorghe Ştefan, cu trimitere directă la preşedintele Consiliului judeţean Vasile Mustatea. Iar declaraţia a fost pusă în aplicare.

În cadrul şedinţei Comitetului judeţean executive, Gheorghe Ştefan a propus, la punctul diverse, excluderea lui Vasile Mustatea din partid, pe motiv de coalizare cu „duşmanul „în privinţa numirilor reprezentanţilor în cadrul ADI-urilor. Propunerea a fost imediat susţinută de către trioul Dumitru Beianu, Dragoş Ujeniuc şi Georgeta Mihut.

„Sunt de zece ani în acest partid, dar nu am crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Vasile Mustatea a fost pus la zid, fără să-i fie dată ocazia să se apere. La un moment dat, în timp ce Gigi Ştefan îl tot acuza, a încercat să argumenteze cele întâmplate. Imediat preşedintele de la PDL l-a ameninţat că îl evacuează din sală. Îmi este scârbă de ceea ce se întâmplă şi mă gândesc serios să îmi dau demisia. Nu suntem cârpele lui Ştefan şi Beianu”- este declaraţia unui membru al Comitetului judeţean, un liberal care a muncit intens pentru acest partid. Deoarece hotărârea nu putea fi adoptată statutar în cadrul Comitetului executiv, Gheorghe Ştefan a venit cu propunerea de excluderea a lui Vasile Mustatea către membrii biroului de conducere de la municipiu.

Nu a fost luată o decizie definitivă, încă sunt căutate motive statutare pentru excluderea preşedintelui Consiliului judeţean din partid. Cert este că, cei doi copreşedinţi au sarcina clară de la Bucureşti să-l elimine pe Vasile Mustatea din PNL, iar acest lucru se va întâmpla în următoare şedinţă a Biroului Permanent Naţional.

„Am propus excluderea pentru lipsa de comunicare cu partidul, pentru că a făcut declaraţii care au adus prejudicii PNL, pentru neimplicarea în activitatea organizaţiei judeţene şi pentru în privinţa ADI-urilor”-este declaraţia oficială a copreşedintelui Gheorghe Ştefan.


Publicat  :  noiembrie 24, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare