După şedinţa Biroului Politic, de vineri 24 septembrie, din care cel mai ciufulit a ieşit consilierul judeţean Mihnea Boerescu, mai mulţi lideri PNL au continuat „şedinţa ” la restaurantul Perla.
La masa, la care s-a servit ciorba şi saramura de peşte, stropită cu vin alb, au participat: Dumitru Beianu, Noruţ Stanisteanu, Marian Maroiu, Vasile Mustatea şi Gheorghe Ştefan, însoţit de doi prieteni de la un dealer auto din Bucureşti.
În mod surprinzător, Nicolae Florian nu s-a aflat printre cei prezenţi la întâlnire, lucru care ridică numeroase semne de întrebare despre jocurile ce se fac la nivel de PNL Giurgiu.
Cu atât mai mult cu cât întâlnirea a fost una de aproximativ 5 ore, iar din imaginile pe care am reuşit să le surprindem Dumitru Beianu s-a arătat foarte bine dispus, râzând şi glumind tot timpul.
Post your comments