După ce a fost lansat scandalul naţional legat de arestarea de către DNA a soţului ,Gabriel Surdu, fost director general al Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, Raluca Surdu ( ” rândunica” de la PNL) a renunţat în mare grabă la conducerea organizaţiei Giurgiu.
A fost doar o perioadă de pauză, deoarece aceasta se pare că are gânduri de revenire. Ţinteşte, nici mai mult nici mai puţin, decât primul loc la Senat, la alegerile parlamentare din 2016.
Prietenia cu Alina Gorghiu şi jocurile de culise făcute de către unii lideri locali PNL sunt, pentru Raluca Surdu, recomandări suficiente pentru a pretinde un post de senator de Giurgiu.
Ce mai contează că activitatea ei în Camera deputaţilor este nulă.
Chiar recent acesta recunoştea pentru ” Evenimentul Zilei”: „Sinceră să fiu, eu, Raluca Surdu, nu am depus nicio inițiativă, dar am semnat aproximativ 50 de proiecte”, a recunoscut ea cu nonșalanță, precizând, însă, că a avut această intenție.
„Am vrut să depun alături de alte colege, anul trecut, un proiect referitor la introducerea obligatorie a uniformei în școli, dar ne-au luat-o alții înainte. Eu susțin proiectul”, a spus deputatul liberal.
” Rândunica ” de la PNL vrea să revină în cuibul de la Giurgiu!
Publicat
: septembrie 23, 2015

Citește și …
Investiție majoră în comuna Malu: infrastructură verde-albastră și spații moderne pentru comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: giurgiu, primar Florin Urucu, primaria Malu, proiecte fonduri europeneComuna Malu se pregătește pentru o transformare importantă printr-un proiect amplu de amenajare a infrastructurii verde-albastre și a unor spații multifuncționale dedicate comunității. Proiectul prevede amenajarea întregii zone cuprinse între podul localității și stația de epurare, creând astfel un coridor verde-albastru coerent și funcțional. Valoarea totală a investiției este estimată la 5 milioane de euro, […]
Read More








Post your comments