Salariile tuturor angajaţilor din sistemul public de sănătate vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor, precizând că acest lucru se va face printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi discutată în şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare. Premierul a precizat că vor urma alte două transe de măriri, tot de 25%, care ar urma să se facă începând din 2016, respectiv din 2017, şi să fie asumate prin legile bugetului.
Premierul a mai spus că Executivul va propune un proiect de lege prin pacienţii să le poată da bani doctorilor, dar doar dacă vor îndeplini concomitent trei condiţii: plata să nu fie condiţionată de medic, plata să se facă după încheierea actului medical şi plata să fie declarată, aşa încât să fie şi fiscalizate.
Declaraţiile premierului vin pe fondul ameninţărilor cu greva din partea a mii de medici coalizaţi într-un grup pe Facebook numit Alianţa Medicilor.
Post your comments