Grija față de persoanele vârstnice înseamnă respect, responsabilitate și implicare. Ne dorim ca seniorii din comunitatea noastră să beneficieze de sprijinul de care au nevoie pentru a trăi în siguranță, cu demnitate și o calitate a vieții cât mai bună.
În acest sens, Comuna Joița este partener în proiectul „Demnitate la vârsta a treia – Servicii sociale integrate pentru vârstnici”, o inițiativă dedicată sprijinirii persoanelor vârstnice vulnerabile din județul Giurgiu.
În următoarele 38 de luni, 53 de persoane vârstnice din Joița și Bacu vor beneficia de servicii integrate, adaptate nevoilor fiecărui beneficiar, printre care:
✔️ îngrijire la domiciliu;
✔️ consiliere socială și psihologică;
✔️ sprijin pentru pregătirea hranei și întreținerea locuinței;
✔️ efectuarea cumpărăturilor și procurarea medicamentelor;
✔️ supravegherea administrării tratamentului;
✔️ acompaniere și sprijin pentru desfășurarea activităților de zi cu zi.
Proiectul urmărește nu doar acordarea de servicii de îngrijire, ci și combaterea izolării sociale. Beneficiarii vor putea participa la ateliere, activități culturale și recreative, întâlniri intergeneraționale și alte acțiuni menite să încurajeze implicarea activă în viața comunității și valorificarea experienței lor de viață.
Pentru noi, implicarea în astfel de proiecte înseamnă mai mult decât accesarea unor finanțări. Înseamnă investiție în oameni și în bunăstarea comunității. Ne bucurăm să contribuim la implementarea unei inițiative care oferă sprijin concret persoanelor vârstnice și răspunde unor nevoi reale ale comunității noastre.
Mai multe informații sunt disponibile accesând linkul https://4change.ro/demnitate-la-varsta-a-treia-servicii…/.
Dacă aveți în familie, printre vecini sau cunoașteți persoane care ar putea beneficia de astfel de servicii, vă încurajăm să distribuiți această informație. Împreună putem face ca sprijinul să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de el.
Alexandru Păun, primarul comunei Joița: O comunitate puternică este aceea care are grijă de seniorii săi
Publicat
: august 7, 2026

Citește și …
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Toamna începe cu prețuri bune! Descoperă noul sezon de economii Supeco
Posted in: Actualitate, Administratie, Top Comments: 0 -
-
-
USR: „ Nu mai producem nimic.” „ Economia României e distrusă.” Sunt afirmații repetate până când ajung să pară adevărate. Dar cifrele arată o realitate mai complicată
Posted in: Actualitate, Politica Tags: economie, USRDeputatul USR Adrian Echert s-a uitat la cifrele INS. Ele nu susțin propaganda despre o Românie în care „ nu se mai produce nimic”. – În prima jumătate a lui 2026, investițiile în economia României au crescut cu aproape 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. – Numai în trimestrul II, investițiile în construcții […]
Read More








Post your comments