Desemnarea celui de-al doilea copreşedinte la PNL Giurgiu, funcţie aflată în organigrama partidului, dar vacanta în prezent, începe, din ce în ce mai mult, să se transforme într-o telenovelă, al cărei deznodământ este amânat nejustificat de către regizori. Serialul ” Tânăr şi neliniştit ” are în varianta giurgiuveană o concurenţă serioasă în ” Liberal şi neliniştit „.
Dan Motreanu este ultima variantă luată în calcul de către conducerea centrală a partidului pentru a fi numit preşedinte la PNL Giurgiu.
Membru PNL încă din anul 1990, Dan Motreanu este unul dintre ” greii ” partidului, care a preferat însă să nu iasă prea mult în evidenţă.
Vârful de carieră politică l-a cunoscut în perioada în care PNL a fost condus de către Calin Popescu Tariceanu. A fost secretar general al al partidului şi ministru al agriculturii în guvernul Tariceanu. A fost considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului prim – ministru.
Pentru toată lumea a fost o surpriză faptul că acesta nu l-a urmat în noul proiect politic.
În prezent, Dan Motreanu face parte din echipa restrânsă a lui Teodor Atanasiu şi este un om de încredere al Alinei Gorghiu.
La Giurgiu, Dan Motreanu are o relaţie de prietenie foarte strânsă cu senatorul Lucian Iliescu.
În anul 2007 a participat la Giurgiu, în calitate de secretar general, la lansarea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare.
Telenovela ” Liberal şi neliniştit ” continuă cu un nou episod
Publicat
: iulie 1, 2015

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Răzvan Cuc a a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Tags: DNA mandat de retinere, Razvan CucFostul ministru al Transporturilor şi parlamentar, Răzvan Cuc, a primit astăzi, 16 decembrie, mandat de reţinere pentru 24 de ore. Printr-un comunicat de presă, DNA anunţă că Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită ” Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea […]
Read More





Post your comments