O societate comercială fără angajați, care nu și-a depus bilanțurile contabile la ANAF din anul 2022 și care, mai mult, din anul 2023 a fost declarată inactivă fiscal, a reușit în ultimii ani să câștige 31 de contracte de la două primării din județul Giurgiu. Valoarea acestor contracte este de 592.276,62 RON (aproximativ 118.455,32 EUR).
Firma se numește MAR&TOR TRADE CONSTRUCT SRL și are sediul social în comuna Herăști, strada Cooperativei, nr. 23. Domeniul de activitate este „ Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Firma aparține lui Ilie Marian Gabriel, care mai deținea și o asociație familială, aflată și ea în insolvență.
Vă prezentăm mai jos doar câteva dintre contractele pe care această firmă le-a încheiat în ultimii ani cu primăriile comunelor Valea Dragului și Herăști. Vorbim despre peste 100 de mii de euro acordați unei firme care este inactivă fiscal.

În condițiile în care cetățenii plătesc taxe și impozite mărite și nu știu cum să mai facă față noilor biruri impuse de către guvernanți, anumite societăți comerciale, susținute politic, încalcă toate legile posibile. Acesta este doar un exemplu și, din păcate, nu este singurul.
Investigație GPS : Firmă inactivă fiscal, câștigă contracte cu primăriile din județul Giurgiu
Publicat
: ianuarie 11, 2026

Citește și …
-
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcesta este mandatul cu care președintele PSD, Sorin Grindeanu, participă la negocierile cu premierul desemnat. Pentru noi, prioritare sunt măsurile care pot îmbunătăți situația economică și nivelul de trai al românilor: protejarea puterii de cumpărare, indexarea pensiilor, sprijinirea mediului de afaceri și achitarea datoriilor pe care statul le are către firme. Acestea sunt obiectivele pe […]
Read More







Post your comments