„De ceva vreme am acelaşi coşmar. Precum un politician ce înoată împotriva curentului, risc să fiu înghiţit de către sistem. Am încercat să mă adaptez şi am trecut de la un partid la altul. Mi se spune „domnule director” şi sunt traseist politic. Nu este deloc uşor să fii traseist politic, sunt anumite criterii pe care trebuie să le îndeplineşti.
Primul, este să nu recunoşti niciodată că eşti traseist, tu eşti profesionist. Nu trebuie să intri în contact cu presa, pentru că îţi vrea răul.
Un alt criteriu, foarte important, este să se vorbească cât mai puţin despre tine. Cu cât reuşeşti să nu ieşi în evidenţă, cu atât mai mult ai şanse mai mari să rămâi în funcţie.
Conduita noastră alunecoasă este ca o uniformă, ea nu ţine loc de personalitate. Nimeni nu trebuie să intuiască ce ne dorim de fapt.
Numele meu este „directorul X” şi sunt traseist politic.”
Aşa ar putea suna mărturisirile unui director de instituţie deconcentrata, ce a reuşit să treacă de la un partid la altul.
Acestea sunt şi marele probleme ale PSD-ului în plan local.Cu toate că au trecut 3 ani de când sunt la guvernare, nu reuşesc să îşi numesc oamenii în direcţiile deconcentrate. Iar presiunea este din ce în ce mai mare. A mai rămas un singur an până la alegeri.
Sub acoperirea unei legi bine făcute, PDL-ul a reuşit o performanţă unică: directorii de instituţii să fie păstraţi şi de către guvernările ulterioare. La Direcţia Agricolă a revenit directorul numit de către PDL.
La Casa Judeţeana de Sănătate, preşedintele este un membru PNL. Probabil, viitorul candidat al partidului pentru postul de primar al comunei Roata.
La cadastru, directorul este din perioada PDL. Iar exemplele sunt numeroase.
La mitingul de la sfârşitul săptămânii trecute, o parte dintre aceştia şi-au făcut de treabă prin zonă. Pentru a demonstra că sunt pregătiri pentru a trece alături de noua guvernare.
PSD are impresia că este la guvernare. Dar cu oamenii cui?
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments