Cetatea Giurgiu a respins asediul gunoaielor şi al buruienilor!

vladu (2)

La iniţiativa viceprimarului Alexandru Vladu, peste 50 de persoane au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o acţiune de ecologizare la Cetatea Giurgiu.
Voluntarii sunt membrii ai Grupului de iniţiativă local şi au răspuns apelului făcut de către Alexandru Vladu pentru redarea circuitului turistic a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din Giurgiu.
Timp de mai multe ore a fost tunsă iarba din zonă şi a fost strâns tot gunoiul din acest perimetru.

Alexandru Vladu spune că acţiunea va fi reluată peste o săptămână, iar Cetatea Giurgiu este una dintre priorităţile sale: ” Mi-am propus să mă implic în nume personal în întreţinerea şi punerea în valoare a acestui obiectiv turistic. Este simbolul oraşului, este mândria noastră ca giurgiuveni. Din cauza buruienilor şi mizerie, aceasta nici nu mai putea fi văzută. Am considerat că trebuie să fac ceva şi am început cu această acţiune de voluntariat.
Voi continua să sprijin orice iniţiativă pentru punerea acesteia în valoare”.
Giurgiuvenii au răspuns imediat pozitiv la această provocare. Sâmbătă, 6 iunie, zeci de giurgiuveni au mers să redescopere emblema oraşului, ascunsă atâta timp printre buruieni.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  iunie 10, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare