În urmă cu câteva zile Biserica Ortodoxă Romană a semnat un protocol cu Ministerul Educaţiei prin care, printre altele, biserica supervizează manualele şcolare ce sunt folosite în predarea religiei, participa la inspecţiile şcolare şi, ce este cel mai important, numirea personalului didactic pentru catedrele de religie. Astfel, încadrarea se face doar cu avizul scris al chiriarhului (episcopului), iar retragerea motivată a acestui aviz duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Astfel profesorii de religie intra sub o dublă subordonare: a Ministerului Educaţiei dar şi a Bisericii ortodoxe. Această clauză din protocol a dus la destule controverse, susţinute doar în parte, deoarece această prevedere este una mai veche, dintr-o lege din 2008 şi se aplică şi până în prezent.
Problema este însă una mai delicată. Cum poate verifica episcopul conduita morală a unui cadru didactic, din nu ştiu ce sat pe care nu l-a vizitat niciodată. Probabil prin recomandările primite de la preotul din acea localitate. Şi ne întoarcem la conduita anumitor preoţi ce pune sub semnul întrebării calitatea acestora de a face recomandări „morale”.
În condiţiile în care, sub pretextul sfintei sărbători de Constantin şi Elena, un preot dintr-o comună total izolată se gândeşte „întâmplător” să dea de mâncare şi de băut enoriaşilor îndemnându-i să voteze un anumit partid politic la alegerile ce urmau peste 4 zile, putem să mai avem încredere? Atunci când un alt preot foloseşte implicarea politică a soţiei sale pentru a negocia un sprijin financiar, mai trebuie să ne aşteptăm la recomandări obiective? Cu siguranţă nu.
Post your comments