Organizaţia Municipală a PSD Giurgiu anunţă numirea lui Marius Leafu în funcţia de preşedinte al acesteia.
Marius Leafu are o experiență vastă în domeniul politic şi în administrația publică locală, fiind o persoană activă care va contribui la îmbunătățirea și dezvoltarea relațiilor dintre comunitatea noastră pe de o parte, clasa politică locală și administrația locală pe de altă parte.
Sub conducerea sa, Organizaţia Municipală a PSD Giurgiu își propune să întărească legăturile cu cetățenii, să susțină proiecte de infrastructură și să sprijine educația și sănătatea la nivel local.
„Este o onoare să fiu numit în această funcție și mă angajez să lucrez neîncetat pentru binele comunității noastre. Împreună vom încerca să construim un viitor mai bun pentru fiecare locuitor al municipiului Giurgiu, atât din calitatea mea de președinte al Organizației Municipale a PSD Giurgiu, cât și din calitatea de consilier local al municipiului Giurgiu. Pentru a ne asigura un viitor solid și performant, ne dorim să întărim echipa politică și să o reîntregim cu noi membri dedicați, care împărtășesc aceleași valori și viziuni cu noi”– Marius Leafu.
Organizația Municipală a PSD Giurgiu își reafirmă angajamentul față de progresul și dezvoltarea continuă a comunității, subliniind importanța unei politici locale transparente și responsabile.
Post your comments