Marţi, 10 decembrie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Mihăileşti- Postul de Poliţie Clejani au desfășurat o activitate cu caracter informativ-preventiv la Şcoala Gimnazială Podu Doamnei în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violenţă! Vocea ta e o soluţie!”
Activitatea, având ca tema prevenirea violenței în mediul școlar, s-a adresat atât elevilor claselor gimnaziale, cât și părinților acestora, fiind prezenți de asemenea și reprezentanți ai autorităților publice locale.
Cu această ocazie, s-a discutat despre necesitatea sesizării oricăror fapte de violență care se petrec în mediul școlar și nu numai, în care sunt implicați minori. De asemenea, au fost prezentate problemele cu care se confrunta comunitatea şcolară la nivelul unității de învățământ, insistându-se pe conştientizarea elevilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când comit fapte antisociale.
Totodată, având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, elevii au fost informaţi cu privire la prevederile legale privind comerțul și utilizarea articolelor pirotehnice, precum și la pericolul pe care acestea îl prezintă pentru minori.
În finalul activității au fost adresate întrebări de către elevi, cărora polițiștii le-au răspuns.
La activitate au participat aproximativ 45 elevi, 30 părinţi și 5 cadre didactice.
Prezența primarului, Florin Nidelea, a fost apreciată de participanți, reprezentând un simbol al implicării active în viața comunității și al susținerii proiectelor menite să aducă beneficii locale.
Tăcerea e tot violenţă! Vocea ta e o soluţie! – Campanie a Poliţiei la Şcoala din Podu Doamnei
Publicat
: decembrie 11, 2024

Citește și …
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0
-
Instituția Prefectului solicită legalizarea Plajei Gostinu și soluții urgente pentru adăpostul de câini
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: institutia prefectului Giurgiu, prefect Ion GhimpeţeanuPrefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a prezidat ședința de lucru periodică a Colegiului Prefectural Giurgiu, desfășurată joi, 26 februarie 2026, în cadrul căreia a prezentat obiectivele realizate din cadrul Programului de Guvernare 2024-2028, aferente semestrului II al anului 2025, la nivelul județului Giurgiu. În funcţie de specificul politicii sectoriale (ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, administraţie […]
Read More








Post your comments