Preşedintele USR, Elena Lasconi, a anunțat că formațiunea pe care o conduce intenționează să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi cere liberalilor să semneze alături de Uniunea Salvați România.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a cerut marţi liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, să vină cu un răspuns, în câteva ore, dacă sprijină sau nu moţiunea de cenzură pe care urmează să o iniţieze Uniunea Salvaţi România.
„ Lucrăm la textul moţiunii de cenzură prin care să dăm jos acest guvern incompetent şi corupt. Cerem tuturor forţelor democratice parlamentare, forţelor de dreapta să se alăture în demersul nostru pentru a oferi românilor o guvernare predictibilă, democratică, ce să îşi dorească să facă bine pentru ţară. Şi un mesaj special pentru foştii noştri parteneri de la PNL: aveţi câteva ore să le arătaţi românilor de partea cui sunteţi, de partea poporului sau de partea lui Marcel Ciolacu”, a spus Elena Lasconi.
„În câteva ore aş vrea ca domnul Ciucă să ne dea un răspuns, poate să ne aducă şi semnăturile tot în câteva ore”, a declarat Elena Lasconi, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Anunțul privind moțiunea de cenzură la adresa guvernului vine după decizia Curții Constituționale (CCR) de a interzice candidatura la prezidențiale a europarlamentarei Dianei Șoșoacă, dar și a anunțului PNL că rupe coaliția cu PSD, însă rămâne la guvernare.
Elena Lasconi anunţă că USR depune moţiune de cenzură împotriva guvernului
Publicat
: octombrie 8, 2024

Citește și …
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Meșterul Manole s-a mutat la Giurgiu: ce construiește Mida ziua, dărâmă Elco cu buldoexcavatorul
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Elco, Mida Construct, modernizari asfalt Giurgiu, Primaria GiurgiuNici nu se uscase bine asfaltul turnat de către Mida Construct pe Negru Vodă, în zona de la Casa Cărții, lucrări realizate în cadrul programului de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiu, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, că au și apărut echipele de la Elco, care au început să dărâme ce construise […]
Read More-
-
-
COMUNICAT DE PRESĂ
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: PNRR









Post your comments