De aproximativ un an de zile, doctorul Mihai Petre este manager interimar al Spitalului de Urgenţă Giurgiu. Mai multe încercări de organizare de concurs pentru postul vacant au eşuat.
Ultimă tentativă a avut loc în luna decembrie 2014, însă concursul a fost amânat datorită unor modificări apărute în legea 95/2006, privind reforma în sănătate.
Prin aceste modificări, din comisia de desemnare a managerului trebuie să facă parte şi evaluatori externi, profesie care nu există în prezent în acest domeniu.
Pentru a lămuri această problemă, Direcţia de sănătate publică a judeţului Giurgiu s-a adresat Ministerului Sănătăţii.
Prin Direcţia Generală de Resurse Umane, Juridic şi Contencios, Ministerul Sănătăţii spune, prin adresa cu nr.11900/2015 ca orice numire de manageri în cadrul unităţilor sanitare este blocată până la aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice de de aplicare a prevederilor art.178, alin.3, din legea 95/2006, privind evaluatorii externi.
Aşadar, spre disperarea giurgiuvenilor, vor mai trece luni bune până ce pacienţii vor reuşi să scape de „managerul” Mihai Petre.
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments