Evenimentul, organizat cu sprijinul OFSD Giurgiu şi Point Public Affairs, a reunit peste 350 de doamne şi domnişoare din municipiul şi din judeţul Giurgiu, dar şi din Bucureşti şi din judeţele Dâmboviţa, Călăraşi şi Ialomiţa.
La dezbateri, am discutat deschis despre factorii principali care afectează sănătatea femeii, promovarea educaţiei şi prevenţiei în sănătate, despre importanţa diagnosticării rapide a bolilor grave şi accesul la tratament, dar şi despre soluţii şi idei de politici publice care să vină în întâmpinarea problemelor cu care femeile se confruntă în încercarea de a se menține sănătoase.
Mijloace de prevenţie avem, programe de screening există, dar avem un blocaj în a ne folosi de toate aceste pârghii.
Ne mai lipsește ce e, probabil, cel mai important: educația pentru sănătate si instinctul acela de a ne pune pe primul loc și de a avea grijă de noi.
Din păcate, femeia modernă are o listă lungă de priorități zilnice, numai că din aceasta listă lipsește grija față de ea.
Trebuie să învățăm și să le învățăm și pe alte femei că nimic nu este mai important decât grija față de tine, că boala nu alege și, în momentul în care te-a ales pe tine, nu mai poți fi stâlpul celor din jurul tău.
Am făcut astăzi un pas, dar drumul este lung, însă împreună putem reuși!
Mulţumesc pentru că ne-au fost alături doamnei Maria Lazăr, secretar general al OFSD, colegelor mele deputat Carmen Holban, Oana Floarea, Nicoleta Goleac, Florentinei Stănculescu – prefectul judeţului Giurgiu, doamnei vicepreşedinte a CJ Dâmboviţa, Luciana Cristea, Mirelei Tache – director la ADR Sud-Muntenia, dar şi medicilor care ne-au împărtăşit din experienţa lor.
Mulţumesc, de asemenea, colegelor mele din OFSD Giurgiu pentru implicare şi pentru că mi-au fost alături în organizarea acestui important eveniment.
Aveţi grijă de voi, dragile mele!
Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Am fost, miercuri, 28 februarie, gazda dezbaterii regionale desfăşurate în cadrul proiectului „Iniţiativa pentru Sănătatea Femeii” al cărui ambasador politic sunt
Publicat
: februarie 29, 2024
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România trebuie să meargă înainte şi acest lucru este posibil doar dacă TOŢI cei care au cerut încrederea oamenilor își asumă responsabilitatea până la capăt!
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan joacă la ruletă viitorul românilor, ca să-şi hrănească setea de putere!

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Legea USR care interzice statului să-ți mai ceară acte pe care le are deja e la un pas de adoptare
Posted in: Actualitate, Politica Tags: proiect de lege, USRSăptămâna trecută, Senatul a adoptat o lege propusă de senatorul USR Ciprian Rus: de acum, când îți faci sau reînnoiești buletinul, autoritățile sunt obligate să verifice singure datele tale de stare civilă (naștere, căsătorie, divorț) din propriile baze de date. Nu mai mergi după certificate pe care statul le are deja. Excepțiile sunt clare: dacă […]
Read More









Post your comments