Între 2020 și 2023, când Guvernul României a fost condus de premieri liberali, am crescut punctul de pensie de la 1.265 de lei la la 1.785 lei, cât este în prezent. La începutul anului 2024, valoarea punctului de pensie se va majora cu 13,8 % și va ajunge la 2032 lei, cu 62% mai mult față de momentul în care PNL a intrat la guvernare.
Pensionarii nu trebuie să suporte prețul crizei și trebuie să dovedim respect față de cei care au muncit o viață întreagă.
Schimbările care vizează modul în care sunt calculate pensiile sunt mai ample. Recalcularea pensiilor în septembrie 2024 este prevăzută de noua lege a pensiilor, discutată de coaliția de guvernare. Acest proces va duce la creșterea multor pensii. Nicio pensie nu va scădea.
La contributivitate egală trebuie să existe pensii egale în plată. Prin noua lege a pensiilor, se înlătură inechitățile acumulate până în prezent, din cauza cărora apar diferențe de până la câteva sute de lei între pensii bazate pe aceeași contribuție.
Pensiile vor fi majorate ținându-se cont de toate veniturile pentru care s-a plătit CAS: acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii, prime.
Gabriela Horga, deputat PNL de Giurgiu: Partidul Naţional Liberal continuă să crească pensiile, iar la 1 ianuarie 2024 pensiile vor fi cu peste 60% mai mari față de momentul în care am intrat la guvernare
Publicat
: noiembrie 2, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan este responsabil de EŞECUL care a afectat grav încrederea în economia românească!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, Ilie Bolojan, presedinte PSD GiurgiuÎn timp ce românii se luptă, zi de zi, cu scumpiri care par să nu se mai oprească, cu rate tot mai împovărătoare și cu o nesiguranță economică ce apasă asupra fiecărei familii, Guvernul României rămâne paralizat, BLOCAT. Nu de lipsa soluțiilor sau de lipsa voinței politice, ci de încăpățânarea unui singur om – premierul […]
Read More-
Ciprian Alexandru, preşedintele USR Giurgiu: În timp ce unii negociază bani pentru panseluțe, ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, a reușit să introducă în bugetul României pe 2026 finanțarea pentru ceva mult mai serios: pornirea programului de armată voluntară!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Ciprian Alexandru, Radu Miruță, USR Giurgiu -
-








Post your comments