Deputatul Marian Mina a fost ales astăzi preşedinte plin al Organizaţiei Judeţene PSD Giurgiu!

conferinta judeteana PSD 2922

Toţi cei 381 delegaţi cu drept de vot la conferinţa de astăzi au votat pentru Marian Mina şi echipa pe care acesta a propus- o.
Tot astăzi au fost aleşi vicepreşedinţii organizatiei şi cei doi prim-vicepresedinţi: senatorul Robert Cazanciuc şi deputatul Elena Dinu.Marian Mina

” Sunt în PSD de peste 12 ani, pot spune că PSD este familia mea, am avut de la fiecare de învăţat. Relaţia pe care am avut-o cu primarii din judeţ consider că a fost o relaţie bună, una onestă. Când am fost preşedintele CJ Giurgiu, judeţul Giurgiu a cunoscut cea mai mare dezvoltare din ultimii 30 de ani.
Le mulțumesc din suflet tuturor colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o astăzi! Împreună vom duce PSD Giurgiu în topul organizațiilor social-democrate din țară!
Suntem pregătiți și determinați să câștigăm toate alegerile din 2024, și să readucem dezvoltarea și prosperitatea în județul „, a spus Marian Mina în discursul său.
Încrederea şi susţinere de care beneficiază Marian Mina din partea conducerii centrale a partidului a fost demonstrată şi de numărul mare de personalităţi din PSD care au fost astăzi alături de el:
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, vicepremierul României, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, deputaţii PSD de Suceava, Eugen Bejenariu şi George Şoldan, deputaţii PSD de Dolj, Laura Vicol şi Alina Tănăsescu, deputaţii PSD de Constanţa, Horia Ţuţuianu şi Lucian Lungoci, deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mândrescu.
marcel ciolacu„Cu adevărat putem vorbi de un nou început la Giurgiu, deja pe alte principii prin alegerea lui Marian Mina în funcţia de preşedinte. Mă bucur că este atât de ambiţios şi cred că, nici pe mine, nici pe domnul Stănescu nu ne deranjează să întreacă şi Oltul şi Buzăul, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să fie în continuare cu întreaga echipă alături de oameni, să nu facă nicio diferenţă în administraţia locală între aleşii PSD şi aleşii altor partide.” a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.


Publicat  :  noiembrie 10, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare