Astăzi, 3 octombrie, au început lucrările de construcţie la sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 1 din satul Adunații Copăceni. Va fi o sală de sport modernă, care va fi folosită de către tinerii din Adunaţii Copăceni.
Mai mult amănunte ne oferă Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, pe pagina personală de socializare:
” Din copilărie visez ca școala la care am învățat să aibă o sală de sport și mă bucur că eu sunt cel care realizează acest proiect important. Vă anunț cu bucurie că astăzi au început lucrările de construcție ale acestei săli, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 din satul Adunații Copăceni. Va fi o sală mare, încălzită, cu peste 100 locuri care va rezolva în mod fericit problemele întâmpinate de elevi și de profesorii de educație fizică, atunci când vremea nefavorabilă, dar și condițiile exterioare de organizare sportivă specifică nu permit desfășurarea orelor de educație fizică în aer liber. De asemenea, construcția acestei săli de sport va crea condițiile ca tineretul din comună să practice sportul și mișcarea în timpul liber pe tot parcursul anului.
Mă lupt zi de zi ca toate proiectele pe care le gândesc să se realizeze. Îmi doresc să dezvolt comuna și pentru asta niciun efort pe care-l depun nu este prea mare iar orice vis al meu vă garantez că va deveni realitate!
P.S. Îmi doresc de asemenea alcătuirea unei echipe de handbal feminin a comunei (având deja în comună câteva fete care practică acest sport), care să performeze. Sala de sport care se va construi va ajuta inclusiv la îndeplinirea acestei dorințe.”
Post your comments