Regulamentul privind loteria bonurilor fiscale a fost aprobat

loterie-bonuri

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri ordonanţa privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Textul supus iniţial aprobării a fost îmbunătăţit în urma dezbaterilor publice cu trei puncte foarte importante. Totodată, a fost făcut public şi mecanismul după care va funcţiona Loteria bonurilor fiscale.
Principalele noutăţi aduse ordonanţei privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale sunt extinderea dreptului de participare pentru persoanele de toate vârstele (s-a renunţat la pragul minim de vârstă de 18 ani) şi nerestricţionarea la un singur bon fiscal/extragere/persoană.
De asemenea, Ordonanţa mai prevede că începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal.
Persoanele fizice solicită şi păstrează bonurile fiscale emise de comercianţi;
Lunar sau de fiecare dată când se organizează Loteria, se vor extrage două numere:

– Un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv TVA; Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre cuprinse între 0 și 9.

– Un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic (după caz) pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Pentru a fi considerate câștigătoare, bonurile fiscale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să corespundă celor două criterii menționate, să fie emise de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile obligatorii menționate pe bonuri să fie lizibile și să fie emise unei persoane fizice (adică să nu aibă menționat niciun cod de înregistrare fiscală a cumpărătorului).


Publicat  :  ianuarie 29, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare