Eficientizarea energetică și îmbunătățirea condițiilor de lucru, finanțate din fonduri europene, sunt alte două ramuri ce ar putea interesa IMM-urile, dar, de această dată, și întreprinderile mari. Este vorba de un total de 800 de milioane de euro în total, alocați prin măsurile derulate de Ministerul Fondurilor Europene.
Prin Măsura 4.1.1. BIS urmează a fi acordați 300 de milioane de euro, companiilor românești din industria alimentară și din construcții. Aceștia au la dispoziție fonduri europene de 300 milioane euro pentru a-și îmbunătăți procesele de lucru, pentru a deveni mai competitive și mai profitabile.
Suma este accesibilă sub forma unor granturi cu valoarea între 50.000-500.000 euro, de care pot beneficia peste 2.000 de companii mici și mijlocii.
Alte 500 milioane euro urmează a fi alocate pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri
Granturile ce vor fi acordate acestei categorii de beneficiari au valoarea minimă de 50.000 euro și valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Eficientizarea energetică și îmbunătățirea condițiilor de lucru, finanțate din fonduri europene
Publicat
: iulie 24, 2022
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Comuna Clejani, inundatii, primar florin nidelea, primara ClejaniTimp de aproximativ o săptămână, zi și noapte, autoritățile locale din comuna Clejani au „ luptat” cu apele revărsate din râurile Neajlov și Sabar. Această mobilizare contratimp a fost susținută exclusiv de personalul Primăriei Clejani, utilizând resursele proprii ale comunei. Motopompele și vidanjele folosite în intervenții aparțin autorităților locale, iar situația a fost menținută sub […]
Read More-
-
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Tags: organizatie, PSD Giurgiu, PSD Ulmi -









Post your comments