Unirea Principatelor de la 24 ianuarie a fost marcată aşa cum se cuvine de tinerii din Organizaţia Municipală TSD Giurgiu.
Tinerii social-democraţi au confecţionat singuri câteva sute de cocarde tricolore, intenţia lor fiind aceea de a le oferi giurgiuvenilor în Parcul Mihai Viteazul şi pe arterele circulate ale municipiului. Timpul neprielnic a determinat o schimbare a planului iniţial, astfel că în ultimul moment, tinerii din TSD Giurgiu au decis să ofere aceste cocarde în Piaţa Centrală.
Ionuţ Barbu, preşedintele organizaţiei municipale TSD Giurgiu a declarat că vor mai urma şi alte acţiuni importante ale organizaţiei pe care o conduce:
„Astăzi am vrut să le reamintim oamenilor că este Ziua Unirii şi că avem datoria să marcăm acest eveniment, care a dus la înfăptuirea României moderne. Suntem puţin dezamăgiţi de faptul că vremea ne-a încurcat planurile, însă le garantăm giurgiuvenilor că în perioada următoare vom fi din ce în ce mai vizibili, cu acţiuni care să vizeze schimbări de viziune în viaţa socială a municipiului”.
Eveniment în cinstea Unirii Principatelor organizat de membrii TSD Giurgiu
Publicat
: ianuarie 26, 2015
Related Articles
-
-
PRIMA REUNIUNE A PROIECTULUI DE TINERET ERASMUS+ ”DANCE ACTIVELY N’ CELEBRATE EUROPE – D.A.N.C.E.”, IMPLEMENTAT DE ASOCIAȚIA CULTURALĂ PENTRU COPII ȘI TINERET ”MILLENIUM ART”, GIURGIU
-
Imagini în exclusivitate: Atenţie, giurgiuveni! Un cetăţean norvegian a furat un autoturism din parcarea de la Kaufland

Citește și …
La mulți ani, domnule primar Florin Nidelea !
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comuna Clejani, primar florin nidelea, ziua onomasticaUnul dintre cei mai importanţi şi respectaţi primari din judeţul Giurgiu, Florin Nidelea, primarul comunei Clejani, îşi aniversează astăzi ziua onomastică. Cu acest prilej, redacţia www.giurgiupesurse.ro îi urează o viaţă fericită, liniştită şi la cât mai multe bucurii din partea familiei şi prietenilor. Multă sănătate, La Mulţi Ani!
Read More-
Instituția Prefectului: Mândri că ne reprezintă judeţul: Elevul giurgiuvean Luca Cioroeanu a fost premiat de Banca Naţională a României, în urma rezultatului obţinut la un concurs naţional de educaţie finaciar-bancară
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: banca nationala, Elevi Giurgiu, Luca Cioroeanu -
-
Post your comments