În această perioadă, la nivelul primăriilor din județul Giurgiu are loc recepționarea pachetelor alimentare destinate persoanelor defavorizate, în cadrul tranșei a patra a proiectului POAD” Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare 2018-2021”.
În județul Giurgiu, vor fi distribuite 25.984 de astfel de pachete.
Categoriile de persoane eligibile pentru a beneficia de ajutoare alimentare sunt următoarele:
A) membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
B) membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
C) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
Persoanele mai-sus menționate vor putea intra în posesia pachetelor alimentare conform calendarului stabilit de fiecare primărie în parte.
Instituţia Prefectului: Distribuire de ajutoare alimentare din fondurile Uniunii Europene
Publicat
: aprilie 14, 2022
Related Articles

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Dezinsecția aeriană în Giurgiu, blocată într-un război al declarațiilor între primărie și DSP
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: dezinsectie aeriana, DSP Giurgiu, Primaria GiurgiuO dispută administrativă a izbucnit între Primăria Municipiului Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, pe tema imposibilității de a efectua dezinsecția aeriană împotriva țânțarilor în acest sezon, lăsând cetățenii să suporte disconfortul insectelor în plină vară. Versiunea Primăriei: Condiții imposibil de îndeplinit în România Reprezentanții Primăriei Giurgiu au precizat că dezinsecția aeriană nu […]
Read More







Post your comments