După ce Marin Mototolea, primarul ales al comunei Valea Dragului, a pierdut procesul de incompatibilitate cu ANI, iar Curtea de Apel Bucureşti i- a respins, în data de 2 februarie 2022, cererea de anulare a hotărârii Instituţiei Prefectului de suspendare din funcţie, localitatea giurgiuveană s-a aflat într-o situaţie, probabil, unică în România: primăria nu avea primar şi nici viceprimar.
Jan Ristea, viceprimarul PSD ales după alegerile din 2020 era şi el suspendat, tot după o decizie a Instituţiei Prefectului, pentru un presupus viciu de procedură la alegerea sa de către consilierii locali.
În data de 23 februarie, Jan Ristea câştigă procesul cu Instituţia Prefectului şi este desemnat din nou viceprimar, cu atribuţii şi de primar, de către consilierii locali din Valea Dragului.
” A fost o perioadă grea pentru comuna noastră, voinţa locuitorilor de aici, exprimată prin vot în 27 septembrie, a fost practic anulată timp de aproximativ 2 ani. După ce am câştigat procesul, atât la Tribunalul Giurgiu, cât şi la Curtea de Apel Bucureşti, lucrurile au început să reintre în normalitate”, ne-a declarat Jan Ristea, viceprimarul comunei Valea Dragului.
Viceprimarul, cu atribuţii şi de primar, al comunei Valea Dragului este un tânăr de 39 de ani, cu o pregătire profesională solidă. De profesie programator calculator, Jan Ristea este absolvent şi al Facultăţii de Drept, cu specializarea administraţie publică locală.
A fost consilier local, consilierul personal al primarului şi administratorul public al comunei. Noua ipostază este o provocare pentru el: ” În scurtul meu mandat, până la organizarea de noi alegeri, vreau în primul rând să rezolv problema gunoiului din comună. Oamenii nu ascultă şi aruncă aceste gunoaie peste tot. Voi organiza o adunare cetăţenească şi o să încerc să le explic că singuri ne facem rău. Trebuie fiecare să conştientizeze că nu este normal ceea ce se întâmplă acum. Începând cu luna iunie vor fi semnate contracte individuale de colectare a gunoiului şi sper să rezolvăm această problemă”, ne spune Jan Ristea.
Chiar dacă timpul trecut de la preluarea atribuţiilor este scurt, a reuşit să reactualizeze proiectul depus la CNI pentru construirea unui dispensar uman care include şi un centru de urgenţe.
De asemenea, a fost finalizat un nou proiect pentru construirea de trotuare, şanţuri betonate şi renovarea bisericilor din localitate.
Viceprimarul comunei Valea Dragului face un apel către conducerea Consiliului judeţean să deblocheze proiectul de construire de şanţuri şi podeţe pe DJ 401:
” Avem lucrare contractată şi finanţată în anul 2019 de construire de şanţuri şi podeţe betonate pe DJ 401. După schimbarea conducerii Consiliului judeţean acest proiect a fost blocat.
Nu este normal acest lucru deoarece afectează toţi locuitorii din comuna noastră. Sper ca cei din conducerea judeţului să-şi amintească şi de noi”, spune viceprimarul comunei Valea Dragului.
În comuna Valea Dragului urmează să fie organizate noi alegeri pentru funcţia de primar, la o dată care nu este încă stabilită.
Jan Ristea încă nu a decis dacă o să candideze pentru funcţia de primar:
” În acest moment sunt concentrat doar pe problemele pe care le am de rezolvat la primărie, nu am analizat posibilitatea unei candidaturi la funcţia de primar.
Consider că funcţia de primar impune ca tot timpul tău să- l oferi oamenilor care îţi acordă încrederea lor, iar responsabilităţi sunt foarte mari, de aceea vă spun sincer că nu am luat încă o decizie. În acelaşi timp, văd şi câtă nevoie au oamenii din Valea Dragului de o administraţie locală modernă, implicată în nevoile comunităţii„, a mai declarat Jan Ristea.
Situaţia bizară din comuna Valea Dragului s-a încheiat: Viceprimarul Jan Ristea îndeplineşte şi atribuţiile de primar
Publicat
: martie 30, 2022
Post your comments