PSD a intrat la guvernare ca să contribuie la REZOLVAREA crizelor şi NU ca să se certe cu partenerii de coaliție! De aceea, susţinem orice măsură de combatere a scumpirilor excesive ale energiei, fie că vorbim despre reducerea TVA, despre eliminarea certificatelor verzi, despre plafonare, compensare sau reglementare.
Cel mai important este ca oamenii şi companiile să-şi poată achita facturile, iar pentru economie să fie păstrate locurile de muncă și competitivitatea în raport cu piețele externe.
PSD a prezentat deja un set de măsuri pe care le susține în interiorul coaliției și insistă pentru promovarea lor, dar şi ministrul Energiei are obligația să vină URGENT cu un plan adecvat de măsuri și să răspundă astfel solicitării imperative a premierului!
Aşa cum am mai spus, din perspectiva noastră, adevărata cauză a dezastrului actual o reprezintă LIBERALIZAREA.
Ca atare, considerăm că soluția este revenirea la situația dinaintea liberalizării, respectiv reglementarea, pe termen limitat. Pentru că, dacă nu se acționează asupra cauzei fundamentale, adică prețul scăpat de sub control al energiei, inflația nu va fi stăvilită, toate celelalte prețuri vor continua să crească iar populația și economia vor suferi tot mai mult.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: PSD a intrat la guvernare ca să contribuie la REZOLVAREA crizelor şi NU ca să se certe cu partenerii de coaliție!
Publicat
: februarie 15, 2022
Related Articles
-
-
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Noi veşti bune pentru agricultori!
-
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Bugetul naţional pentru anul 2025 este unul al dezvoltării, bazat pe creştere economică şi investiţii record, cu politici publice care protejează puterea de cumpărare şi susţin economia!

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Anunţ de angajare
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
ITM GIURGIU: ATENŢIE ANGAJATORI! – MĂSURI OBLIGATORII ÎN PERIOADA CU TEMPERATURI RIDICATE EXTREME !
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: ITM Giurgiu, masuri caniculaÎn vederea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă aprobată prin Legea nr. 436 din 18 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii vor iniţia o serie de măsuri pentru lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în […]
Read More-
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Prin programul ADI „ Management Eficient pentru un Județ Curat”, am reușit să amplasăm în fiecare sat din comuna noastră containere speciale pentru confecții uzate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, Daniel Cezar Rusu, deseuri textile -
Elevii clasei a V-a B, Școala Gimnazială Nr.7, Giurgiu, se întorc din nou încărcați de premii de la Festivalul Național de Teatru în Limba Engleză ”Come with Us to Dramaland”, Cluj-Napoca, 2025
Posted in: Actualitate, Social Tags: Cluj-Napoca, Come with Us to Dramaland, Școala Gimnazială Nr.7 Giurgiu
Post your comments