Legea pensiilor trebuie să poată fi aplicată așa cum scrie în Programul de guvernare şi, indiferent ce spune ministrul Fondurilor Europene, Guvernul trebuie să renegocieze acest lucru la Comisia Europeană.
Oricum, diminuarea fondurilor cu 2 miliarde euro impune rediscutarea întregului PNRR cu cei de la CE.
Printre motivele pentru care trebuie rediscutat PNRR se numără:
1) Procentul din PIB al pensiilor nu poate rămâne la nivelul de 9,4% din PIB, pentru că asta ar implica scăderea pensiilor, ceea ce este exclus din perspectiva PSD.
2) Diminuarea cu 2 miliarde Euro implică oricum o rediscutare a finanțării pe capitole din acest program.
3) Este o obligație din partea Guvernului de a negocia cu Comisia Europeană astfel încât să poată fie aplicată Legea pensiilor cum scrie în Programul de Guvernare
În plus, rediscutarea PNRR cu Comisia Europeană nu poate fi amânată până în 2023 cum spune purtătorul de cuvânt al PNL, deoarece PNL și-a asumat prin Programul de guvernare, care este o obligație pentru acest Guvern, ca în 120 de zile să fie stabilit calendarul pentru reintrarea în aplicare a Legii pensiilor adoptată în guvernarea PSD.
În același timp, ministrul Fondurilor Europene de la PNL trebuie să finalizeze urgent cadrul legal pentru finanțarea proiectelor prevăzute în PNRR pentru ca ceilalți miniștri să poată aduce banii europeni pentru cetățenii români.
Post your comments