În criza din energie avem câteva măsuri fiscale și una socială care trebuie adoptate cât mai repede și care doar se discută și se propun în spațiul public, dar miniștrii respectivi nu trec la treabă, deși ar trebui să o facă pentru că atât Ministrul Finantelor, responsabil de măsurile fiscale, cât și cel al Muncii, responsabil de măsurile sociale pentru consumatorul vulnerabil, trebuie să le inițieze și să își facă treaba concret, nu doar prin declarații publice.
1. Se discută în spațiul public, doar declarativ ce e drept, pentru că ministrul Finanțelor nu știu ce așteaptă, de TVA redus la energie și gaz de 5% sau 0%.
O măsură utilă pe care o susțin și am sustinut-o de la bun început, ușor de aplicat și cu efecte imediate.
Însă această măsură, de natură fiscală trebuie inițiată de PSD și trebuia notificată deja Comisia Europeană de MFP.
Iar dacă discutăm de TVA 0%, Ministrul Finanțelor trebuia până acum să ceară acordul Comisiei Europene și derogare de la directiva TVA care prevede că pragul poate fi redus până la 5%, așa cum au făcut deja miniștrii finanțelor din Cehia și Polonia! Ce a făcut până acum într-o problemă atât de importantă?!
Deci, ce așteaptă Ministerul Finantelor?!
2. Vouchere pentru consumatorul vulnerabil – măsură socială, trebuie inițiata de ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, care din nou este doar anunțată, dar nimic concret.
3. Impozitarea profiturilor extraordinare ale companiilor producatoare din energie la un plafon mai scăzut decât cel actual și un altul diferențiat pentru combustibilii fosili, astfel încât din aceste venituri bugetare să se poată finanța măsurile fiscale și de plafonare atât pentru IMM-uri cât și pentru persoane fizice – din nou, o măsură fiscală pe care Ministerul Finantelor Publice trebuie să o inițieze cât mai rapid.
4. Eliminarea plății certificatelor verzi și a bonusului de cogenerare pentru TOATE TIPURILE DE CONSUMATORI, iar la acestea se adaugă măsurile care există deja: plafonarea, compensarea (corect aplicate), eliminarea accizei.
Mai mult, ministrul Energiei a afirmat că vrea să crească de la 33% la 50% sau mai mult nivelul de compensare a preţului gazelor şi aşteaptă un răspuns de la Ministerul Finanţelor cu privire la cât poate suporta bugetul de stat. Puțină celeritate ar fi utilă.
Totuși, Marcel Ciolacu de ce le anunța doar public și miniștrii săi nu fac nimic în sensul acesta?! Nu sunt la guvernare?
Constructiv vorbind, să ne anunțe pe noi, parlamentarii, dacă nu pot sa le transpună în proiecte concrete, că ii putem ajuta și le putem iniția în Parlament, doar avem majoritate și trebuie să le voteze!
In plus, dată fiind situația de criză în care ne aflăm și faptul ca soluțiile legislative trebuie adaptate continuu, o dezbatere importantă și necesară este și asupra măsurii de plafonare la producător și nu doar la furnizor.
Măsuri propuse de către deputatul PNL de Giurgiu, Gabriela Horga, pentru reducerea facturilor la energie şi gaze
Publicat
: ianuarie 14, 2022
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Doi tineri din TSD şi TNL Mihăileşti se acuză reciproc de violenţă fizică
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști
Posted in: Actualitate, Administratie, Social, Top Comments: 0
-
Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Zâmbete, îmbrăţişări, copii fericiţi!
Posted in: Actualitate, Editorial Tags: cadouri, deputat cristina elena dinu, PSDA GiurgiuAlături de colegele mele din OFSD Giurgiu am continuat tradiţia de Paşte şi am mers, astăzi, cu daruri la mai mulţi copii din municipiul Giurgiu. Le-am pregătit hăinuţe noi şi încălţăminte, dar şi pungi cu multe dulciuri şi fructe. Veselia micuţilor a fost molipsitoare, iar îmbrăţişările lor sincere ne-au umplut sufletul cu bucurie! Le mulţumesc […]
Read More
Post your comments