Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor europarlamentare de duminică, negocierile între primari şi liderii de partide sunt încă în toi, fiecare încercând, pe ultima sută de metri, să mai câştige ceva voturi. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, pentru că, de cele mai multe ori, se joacă la mai multe capete şi nu ştii în cine să mai ai încredere şi în cine nu.
Un exemplu concludent este comuna Gostinu, unde primar este un liberal convins, Dumitru Vacaru. Joi 22 mai, în jurul prânzului, acesta s-a întâlnit cu liderul PSD Andrei Alexandru. Au fost văzuţi discutând îndelungat în Skoda Octavia a acestuia, cu celebrul număr UAR.
Prima impresie ar fi să credem că Andrei Alexandru a încercat să-l convingă pe primarul de Gostinu să susţină PSD-ul la alegerile de duminică. Fals. De fapt, în cadrul discuţiei pe care Andrei Alexandru a iniţiat-o, acesta a încercat să se asigure că la Gostinu, PNL-ul va câştiga alegerile şi că primarul liberal nu va merge alături de PSD.
Post your comments