Când şi-a făcut cunoscută prezenţa în anturajul PNL Giurgiu, a fost privită cu reticenţă. Nu ar fi fost prima şi, probabil, nici ultima persoană impusă de la centru pentru a ocupa un loc călduţ în parlament. Sintagma de noua ” Rândunică” a PNL-ului giurgiuvean a început să prindă contur încă de la început.
Timpul a demonstrat că, de multe ori, primele aparenţe pot înşela, activitatea parlamentară şi implicarea deputatului Maria Gabriela Horga în proiectele destinate dezvoltării judeţului Giurgiu fiind de consistenţă.
Sunt scuzate astfel şi unele neglijenţe vestimentare la manifestările oficiale, ce provin, probabil, din lejeritatea unei femei cu putere financiară şi încredere în steaua ei norocoasă.
Maria Gabriela Horga, ce a devenit deputat de Giurgiu la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020, este vicepreşedinte în comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi reprezintă PNL-ul în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.
Face parte din delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei şi din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională.
În aproximativ 6 luni de mandat, deputatul Maria Gabriela Horga a participat la activitatea parlamentară cu 10 propuneri legislative, 3 întrebări şi interpelări şi 7 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, din care 2 sunt declaraţii politice.
Este mult, este puţin? În comparaţie cu alţi parlamentari, deputatul Gabriela Horga este de apreciat pentru entuziasm şi iniţiativele pe care le susţine pentru rezolvarea unor probleme care vizează judeţul nostru.
Una peste alta, o activitate în parlament pozitivă, reuşind să steargă imaginea de fată de bani gata şi protejată a preşedintelui Dan Motreanu.
Post your comments