Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, până la data de 27.01.2021 inclusiv, au fost vaccinate 5.009 persoane, atât din cadrul Etapei I, cât și II.
Administrarea rapelului a început de ieri, pentru primele cadre medicale vaccinate. Până în prezent, au fost primite de la CNCAV – 5.009 doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19. Nicio doză nu a fost neutilizată (aruncată).
Pentru perioada următoare, au fost comandate 1.254 de doze de vaccin Pfizer, cifra reprezentând numărul persoanelor programate în platformă electronică de programare. Se administrează același tip de vaccin și la rapel.
La nivelul județului Giurgiu, 462 de persoane programate pentru vaccinare în perioada 28 ianuarie – 11 februarie, care fac parte din Etapa II de vaccinare, respectiv care activează în domenii esențiale, vor fi reprogramate la un interval de 10 zile, conform modificărilor Strategiei Naționale de Vaccinare, care prioritizează persoanele peste 65 de ani și cu boli cronice în cadrul campaniei de vaccinare.
Cele 462 de persoane vor fi înștiințate secvențial asupra noii date de programare, sistemul informatic nepermițând ca toate aceste persoane să fie anunțate concomitent, în aceeași zi, asupra modificării datei de programare pentru vaccinare.
5.009 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în judeţul Giurgiu
Publicat
: ianuarie 28, 2021

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Dezinsecția aeriană în Giurgiu, blocată într-un război al declarațiilor între primărie și DSP
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: dezinsectie aeriana, DSP Giurgiu, Primaria GiurgiuO dispută administrativă a izbucnit între Primăria Municipiului Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, pe tema imposibilității de a efectua dezinsecția aeriană împotriva țânțarilor în acest sezon, lăsând cetățenii să suporte disconfortul insectelor în plină vară. Versiunea Primăriei: Condiții imposibil de îndeplinit în România Reprezentanții Primăriei Giurgiu au precizat că dezinsecția aeriană nu […]
Read More








Post your comments