Mașinile cu volan pe dreapta provenite din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate în România, începând cu data de 1 ianuarie 2021, dacă perioada de tranziţie dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, în contextul Brexit, nu va fi prelungită, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român (RAR).
Până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV (Cartea de Identitate a Vehiculului), dacă respectă celelalte condiţii aplicabile”, se arată în comunicatul RAR.
„De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România”, precizează RAR.
În ceea ce priveşte autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care sunt deja înmatriculate în România, nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziţiei postului de conducere pe partea stângă.
Post your comments