” Război la Giurgiu”- O expoziţie de excepţie pregătită de către Muzeul Judeţean Teohari Antonescu

razboi 1

În contextul împlinirii a 75 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, Muzeul Judeţean  Teohari Antonescu  şi-a propus să realizeze în premieră o expoziţie care prezintă o radiografie complexă a oraşului Giurgiu în perioada războiului.

razboi 3
Expoziţia este rezultatul cercetărilor laborioase realizate de către specialiştii muzeului judeţean în ultimele două decenii, prin cercetări istorice realizate în arhivele din România, SUA, Anglia şi Germania, urmărind să prezinte publicului giurgiuvean lucruri inedite despre viaţa oraşului din timpul celei de-a doua mare conflagraţie mondială.
Giurgiu, oraş port şi aflat pe traiectul de afluire strategică pentru armatele germane şi sovietice către Balcani, cel mai important punct de export al petrolului românesc către Germania, a fost un obiectiv strategic în războiul aerian al Aliaţilor, suportând 5 raiduri aeriene în vara anului 1944, soldat cu importante daune umane şi materiale.2
Vor fi prezentate imagini şi informaţii puţin cunoscute despre oraşul nostru: problema refugiaţilor polonezei, rebeliunea legionară, prezenţa germanilor în Giurgiu, cotidian de război, dar şi viaţa culturală a oraşului din acea perioadă.
Este cu siguranţă una dintre cele mai importante expoziţii pregătite de către muzeul judeţean, cu o temă de interes pentru publicul giurgiuvean.


Publicat  :  mai 5, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare