Marian Mina,preşedintele Consiliului judeţean: Cerem Guvernului să îşi respecte promisiunile

marian mina

Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, solicită guvernului să-şi respecte promisiunile făcute autorităţilor locale privind returnarea sumelor de bani utilizate pentru susţinerea financiară a spitalelor şi sistemului de protecţie socială.
Într-o postare pe pagina personală de socializare, Marian Mina spune că, dacă guvernul nu va lua măsuri urgente, autorităţile locale vor intra în curând în colaps financiar:
” Noi, autorităţile locale şi judeţene, am contribuit cu tot ce am putut în lupta împotriva COVID-19 şi cerem Guvernului să îşi respecte promisiunile! Pentru că resursele sunt pe terminate şi, astfel, riscăm să nu ne mai putem desfăşura activitatea!

Consiliul Judeţean Giurgiu a redistribuit peste 65 de miliarde de lei vechi pentru susţinerea sistemului sanitar din judeţ. Sunt bani pe care i-am luat de la toate celelalte capitole, la îndemnul Guvernului Orban care ne-a promis că o să ni-i returneze.
Aşa cum ştiţi, am cumpărat cu aceşti bani tot ceea ce ne-au cerut medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, respectiv cei ai Spitalului Izvoru: aparatură medicală specifică luptei împotriva COVID-19, echipamente de protecţie, dezinfectanţi, am asigurat amenajarea spaţiilor pentru aparatura respectivă. Plătim inclusiv cazarea şi transportul în siguranţă al medicilor care îngrijesc pacienţi bolnavi de coronavirus.

Apoi, tot Guvernul Orban ne-a plasat în răspundere şi tot ceea ce înseamnă asistenţa socială, inclusiv costurile cu angajaţii aflaţi în izolare, la serviciu. Din nou, Guvernul ne-a spus să plătim noi, consiliile judeţene sau primăriile, că ne dau ei banii înapoi!

Au ieşit în presă, cu surle şi trâmbiţe, spunând că ne vor ajuta cu fonduri europene. Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce au promis! N-am primit până acum niciun ban înapoi sau vreun sprijin de la bugetul de stat ori din fonduri europene, iar situaţia este din ce în ce mai gravă. Într-adevăr, există riscul ca, din luna iunie, consiliile judeţene şi primăriile – care au susţinut financiar spitalele şi sistemul de protecţie socială – să intre în colaps financiar.

Tocmai de aceea, salut decizia parlamentarilor PSD de a depune un amendament în ceea ce priveşte viitoarea rectificare bugetară. Amendamentul respectiv prevede alocarea către autorităţile locale şi judeţene a sumelor necesare pentru a putea funcţiona în continuare!

Îmi doresc sincer ca şi parlamentarii celorlalte partide politice să susţină această iniţiativă! Altfel, toate declaraţiile lor „de dragoste” faţă de români, faţă de giurgiuveni, nu vor rămâne decât nişte vorbe goale!

#Ce_Strică_PNL_Repară_PSD „, a scris Marian Mina, preşedintele Consiliului judeţean Giurgiu, pe pagina personală de socializare.


Publicat  :  aprilie 28, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare