După ce şedinţă de Consiliului judeţean de joi, 13 noiembrie, nu s-a putut desfăşura, preşedintele Vasile Mustatea a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a arătat nemulţumirea faţă de blocarea repetată a şedinţelor de consiliu, de către consilierii PSD, PC, PLR.
Vasile Mustatea considera că ce se întâmplă la Giurgiu este de domeniul paranormalului, judeţul nostru fiind caz unicat în România:”Spre surprinderea mea, vicepreşedintele Cristian Marciu a semnat hotărârile luate în acea şedinţă fantoma din urmă cu două săptămâni, acestea au fost contrasemnate şi de către secretarul Florian Dinu.
Acum urmează fenomenul paranormal: De când sunt eu preşedinte al Consiliului judeţean, doamna PIX (prefectul Nina Carmen Crisu) nu mi-a trimis nici un referat de legalitate, în care să spună că o hotărâre este legală sau nu. De data aceasta, spre surprinderea mea, doamna PIX mi-a trimis o adresă în care îmi spune că hotărârile luate de către Marciu şi consilierii fantoma sunt legale. Am discutat cu ministerul de resort, ne-a spus că nu putem să aplicăm acele hotărâri pentru că sunt ilegale. Săptămâna viitoare, o să le atacăm în instanţă”!
Vasile Mustatea s-a arătat în primul rând nemulţumit de faptul că, prin neprezentarea consilierilor PSD, PC, PLR, nu au putut fi adoptate mai multe hotărâri foarte importante pentru judeţul Giurgiu: „Toată lumea ştie că a avut loc o rectificare bugetară. Prin hotărârea de guvern, pentru judeţul Giurgiu s-au alocat 98 de miliarde de lei, pentru modernizarea drumurilor judeţene. Am convocat această şedinţă atât de repede pentru a beneficia de timpul prielnic, pentru a nu pierde banii. Această sumă trebuie cheltuită până la 31 decembrie, dacă nu se întoarce la bugetul de stat. Am avut o întâlnire cu toţi primarii, în cadrul căreia am căzut de acord asupra criteriilor de repartizare. 47 dintre aceşti primari sunt acum de la PSD, iar consilierii partidului le blochează banii!”
Pentru a urgenţă adoptarea acestor hotărâri, Vasile Mustatea a convocat o nouă şedinţa pentru miercurea viitoare. Cel mai probabil, circul va continua!
Post your comments