Senatorul Niculae Bădălău, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu şi ministru al Economiei, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că niciun parlamentar PSD nu va intra în sala de plen şi nu va vota guvernul Orban:
” Niciun parlamentar PSD nu va intra în sală şi nu va vota guvernul. Dacă PNL cu aliaţii lor de conjunctură au provocat căderea Guvernului prin moţiune de cenzură, noi înţelegem că au responsabilitatea în a trece şi noul guvern în Parlament. Aşa cum spune legea, le trebuie 233 de voturi ca să poată să aibă cvorumul de şedinţă. Să şi-l asigure, pentru că dânşii au provocat această criză. Noi ne-am făcut datoria, am plătit pensiile, salariile, am făcut investiţii. Fără niciun dubiu, reuşim la Senat unde aveam o majoritate stabilă şi în Camera Deputaţilor sunt convins că avem o majoritate în acest moment.
Dacă vor reuşi să treacă guvernul, acesta va fi total instabil care nu va aduce decât dezastru în România. Sunt convins că cele cinci sau şase partide câte sunt în momentul acesta nu vor putea să facă un guvern eficient pentru ţară. Nici Pro România nu cred că va intra la guvernare pentru un guvern de tranziţie. ” , a mai declarat liderul PSD Giurgiu.
Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, spune că în timpul guvernării PSD au fost implementate proiecte importante de dezvoltare în judeţul nostru:
” Pentru judeţul Giurgiu guvernare PSD, prin PNDL I şi II, prin O.G 28 a fost o adevărată mană cerească pentru că nevoile locuitorilor din judeţul nostru au fost rezolvate în mare parte prin aceste proiecte. Mai mult decât atât, exista o nouă iniţiativa prin Fondul Naţional de Investiţii, prin care au început să fie semnate noi proiecte pentru lucrări de investiţii în gaze, drumuri canalizare.
Consider că această guvernare PSD a fost una dreapta şi bună pentru cetăţeni. „
Post your comments