Parcă nu erau de ajuns: tâlhăria unui senator în propria casă, furturi de arme, spargeri de locuințe, agresiuni sexuale comise de polițiști, astăzi Giurgiu a mai bătut un record – o bancă atacată în miezul nopții cu material exploziv, în Bolintin Vale şi încă trei case jefuite în Bicu.
Şi toate astea cu autori profesioniști, necunoscuți.
Ca o sfidare, banca jefuită este în apropierea casei senatorului Bădălău, casă care a fost asaltată de tâlhari cu numai câteva zile în urmă.
Nu știm ce mai urmează, un atac terorist, crime în serie? Doamne ferește!
Toate acestea şi nu numai, au condus la un alt “record”, negativ, bineînțeles.
Astăzi, ofițerii corpului de control al ministrului de interne au “descins” la IPJ Giurgiu în echipă complexă, demarând un control detaliat şi sigilând garajele instituției.
Se pare ca într-unul dintre garaje este parcat chiar autoturismul proprietate personală al șefului IPJ, comisarul şef Cătălin Georgescu. De ce au făcut acest lucru? Încă nu știm.
Dar vom afla, că e un scandal cât casa, în timp ce hoţii şi tâlharii își fac de cap în județ.
Managementul falimentar al actualei conduceri a IPJ Giurgiu face obiectul unui amplu control al Ministerului de Interne
Publicat
: noiembrie 13, 2018

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan a minţit şi continuă să mintă cu neruşinare!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuPână şi preşedintele României recunoaşte public că PNL și-a schimbat poziția față de ceea ce anunțase la consultări! De fiecare dată au făcut aşa: ba au vrut cu PSD, ba au vrut fără, ba guvern tehnocrat, ba n-au mai vrut nimic. Nu au niciun pic de respect, de consideraţie faţă de români şi s-a dovedit, […]
Read More-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -
-









Post your comments