În cadrul unei conferinţe de presă organizată joi, 11 octombrie, senatorul Niculae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu, a prezentat câteva concluzii legate de Referendumul pentru Familie ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
Liderul PSD Giurgiu apreciază că întrebarea a fost ambiguă, mulţi romani neînţelegând la ce se referă:
” Chiar dacă referendumul nu a trecut, aproape 3.600.000 de romani şi-au exprimat punctul de vedere. Mi-am dorit ca acesta să fie validat, din nefericire nu s-a întâmplat acest lucru. Este un semnal de alarmă şi în privinţa modului în care a fost organizat: nu a existat publicitate, întrebarea a fost formulată nefericit, lăsând loc la numeroase interpretări. Structurile noastre de partid nu s-au implicat în modul de desfăşurare al referendumului.
În judeţul Giurgiu am avut localităţi unde a fost o prezenţă bună, altele în care lumea nu a ieşit la vot. Cred că importantă a fost implicarea primarilor şi consilierilor locali. Unii primari au preferat să plece în concediu în acele zile şi acest lucru s-a văzut. „
Senatorul Niculae Bădălău apreciază că în perioada următoare va urma presiuni pentru legiferarea parteneriatului civil dintre persoane de acelaşi sex:
” Cu siguranţă o să urmeze o perioadă de presiune, avem 7 state europene în care este legiferata căsătoria între două persoane de acelaşi sex.
Personal nu am o problemă cu persoanele care vor să-şi trăiască viaţa într-un anumit fel, dar să o facă în dormitorul lor. Nu sunt şi nu voi fi de acord să poată înfia copii, ori să-i văd ţinându-se de mână pe stradă. Noi suntem o ţară creştină, iar eu cred în familia tradiţională dintre un bărbat şi o femeie”, a mai declarat liderul PSD Giurgiu.
Niculae Bădălău, despre Referendumul pentru Familie
Publicat
: octombrie 11, 2018

Citește și …
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Primăria Florești-Stoenești și Consiliului Județean Giurgiu vă invită la „ Rapsodii de Toamnă”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: floresti stoenesti, muzică folk, Rapsodi de ToamnăPrimăria, Consiliul Local Florești-Stoenești, Consiliul Județean și mai mulți sponsori, închid Vacanța Mare cu refrene de poveste și deschid împreună cea de-a 2-a ediție a festivalului de muzică folk, „Rapsodi de Toamnă”. Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Judetean Giurgiu, desfășurată în prima zi a acestei luni, a fost suplimentată cu proiectul de […]
Read More
Post your comments